Încălzirea globală va depăși în anul 2026, ‘aproape sigur’, pragul de 1,5 grade Celsius comparativ cu nivelurile preindustriale, conform Serviciului Copernicus pentru schimbările climatice (C3S), transmit vineri agențiile DPA și AFP. De asemenea, serviciul Uniunii Europene a estimat că 2026 va fi, ‘cel mai probabil’, al doilea cel mai cald an înregistrat la nivel mondial.
Aceasta ar fi a doua oară după 2024 când este depășit pragul de 1,5 grade Celsius, după cum a raportat Copernicus vineri, deși se consideră oficial că obiectivul este depășit doar atunci când se ia în calcul o medie pe mai mulți ani. ‘Este acum aproape sigur că anul 2026 va depăși pragul de 1,5 grade Celsius comparativ cu nivelurile medii preindustriale, devenind astfel al doilea an calendaristic care va trece de acest prag după 2024’, precizează Copernicus într-un comunicat.
Comunitatea internațională și-a propus inițial să limiteze încălzirea globală la 1,5 grade Celsius pentru a evita cele mai catastrofale consecințe ale crizei climatice.
Copernicus a estimat că 2026 ar putea deveni al doilea cel mai cald an înregistrat la nivel mondial, după ce luna octombrie a înregistrat un record lunar, sub influența unui fenomen El Nino excepțional, care se adaugă încălzirii globale provocate de om. Există, de asemenea, o probabilitate de 20% ca 2026 să depășească recordul stabilit în 2024. ‘Anul 2026 va fi, cel mai probabil, al doilea cel mai cald an înregistrat vreodată, cu o probabilitate de aproximativ 20% de a egala sau depăși anul 2024, care este în prezent cel mai cald an înregistrat vreodată’, a indicat Copernicus în buletinul său lunar.
Experții serviciului climatic se așteaptă, de asemenea, ca media pe patru ani pentru perioada 2023-2026 să depășească pragul de 1,5 grade Celsius.
Potrivit Copernicus, luna octombrie a fost cea mai caldă înregistrată vreodată la nivel mondial, cu o temperatură medie globală la suprafață cu 1,75 grade Celsius peste nivelurile preindustriale pentru această lună. De asemenea, a fost a treia lună consecutivă care a depășit pragul de 1,5 grade Celsius.
‘Un fenomen El Nino excepțional de puternic adaugă și mai multă căldură unui climat deja încălzit de activitățile umane, în timp ce 2026 este pe cale să devină al doilea an calendaristic cu temperaturi peste (pragul de) 1,5 grade Celsius’, a declarat Samantha Burgess, director adjunct a C3S și responsabilă în cadrul Centrului European pentru Prognoze Meteorologice pe Termen Mediu (ECMWF).
‘Este deosebit de semnificativ faptul că se preconizează ca și media pe patru ani să depășească (pragul de) 1,5 grade Celsius, ceea ce subliniază cât de prelungită a devenit această perioadă de încălzire globală’, a adăugat Burgess.
Organizația Națiunilor Unite (ONU) recunoaște acum oficial că obiectivul de 1,5 grade Celsius stabilit în cadrul Acordului de la Paris privind schimbările climatice va fi depășit.
Deoarece amenință cu fenomene climatice extreme și puncte critice periculoase, această depășire ar trebui să fie cât mai mică și de cât mai scurtă durată posibil, se precizează în comunicat.
Riscul și impactul se intensifică odată cu fiecare fracțiune de grad și cu fiecare an, potrivit unui raport din septembrie al Programului Națiunilor Unite pentru Mediu (UNEP).
Cercetătorul în domeniul climei Johan Rockström, director al Institutului pentru Cercetarea Impactului Climatic cu sediul în Potsdam, a afirmat că este inevitabil ca încălzirea globală să depășească oficial 1,5 grade Celsius comparativ cu nivelurile preindustriale în următorii cinci ani. El a declarat în cadrul unei conferințe de presă că umanitatea se află în prezent pe ‘o traiectorie către un viitor imposibil de gestionat’.
Temperaturile de la suprafața mărilor și oceanelor de pe planetă au atis, de asemenea, valori record pentru luna octombrie. ‘Temperatura medie la suprafața mărilor, în afara regiunilor polare, a atins 20,95 grade Celsius – un nivel record pentru luna octombrie, depășind recordul anterior stabilit în octombrie 2023’, se menționează în buletin.
În Pacificul tropical, unde condițiile asociate fenomenului meteorologic El Nino au continuat să se intensifice, anomalia lunară a temperaturii de la suprafața mării ‘a atins un maxim istoric de 3,21 grade Celsius, depășind valorile maxime înregistrate în timpul episoadelor anterioare de El Nino de intensitate foarte mare’, se precizează în text.
La 21 octombrie, ONU a avertizat că episodul El Nino în curs – un fenomen natural care determină o încălzire a temperaturilor globale și o agravare a fenomenelor extreme pe planetă – ar putea fi ‘fără precedent’ și ‘ar putea depăși literalmente scalele actuale de monitorizare’.


