„Anul Nou care n-a fost” a debutat pe primul loc în box office-ul românesc de weekend – VIDEO

Lungmetrajul „Anul Nou care n-a fost”, distribuit de Forum Film, ocupă primul loc în box office, după încasările din weekendul de lansare (peste 545.000 lei), conform datelor publicate de Cinemagia.

„Ne bucurăm că spectatorii au ales să vină la cinema în număr mare să vadă filmul românesc scris, regizat şi produs de Bogdan Mureşanu, care ne-a impresionat profund şi pe care îl recomandăm tuturor, din toată inima. Premiile obţinute până acum, cronicile internaţionale pozitive şi reacţiile frumoase primite de la publicul românesc, precum şi selecţiile în festivaluri internaţionale completează aplauzele meritate de întreaga echipă care a contribuit la realizarea acestei producţii impresionante”, spune Andreea Zidaru, General Manager Forum Film.

Celor patru premii obţinute la Festivalul Internaţional de film de la Veneţia (Cel mai bun film al secţiunii Orizzonti, Premiul FIPRESCI pentru Cel mai bun film, Premiul Bisato d’Oro 2024 pentru Cel mai bun scenariu şi menţiunea specială pentru imagine Authors under 40 „Valentina Pedicini” acordată directoarei de imagine Boróka Biró), li se adaugă şi un premiu obţinut ieri la Bucureşti – Premiul Special al Juriului Bucharest International Film Festival.

Spectatorii din România pot viziona filmul în peste 80 de cinematografe din 42 oraşe.

„Anul Nou care n-a fost” face parte din programul cinematografelor Cinema City, Cineplexx, Happy Cinema, Inspire Cinema, Cinema One, Movieplex & Hollywood Multiplex, Palace Oradea, Cityplex, RADEF. De asemenea, filmul poate fi vizionat în cinematografele Elvire Popesco şi Cinemax Veranda – Bucureşti, Unirea – Botoşani, Dacia – Bistriţa, Cultural – Călăraşi, Victoria şi Arta – Cluj-Napoca, Melodia – Dorohoi, Pacea – Gherla, Ateneu – Iaşi, Csiki Mozi – Miercurea Ciuc, Capitol – Oneşti, Trivale – Piteşti, Cine Gold şi Ion Besoiu – Sibiu, Carpaţi – Sinaia, Mara – Sighetu Marmaţiei, Independenţa – Târgovişte, Victoria şi Timiş – Timişoara şi Scala – Zalău.

În Chişinău filmul poate vizionat la: Cineplex Mall, Loteanu şi Happy Cinema.

Spectatorii din Braşov se vor putea întâlni cu o parte din echipa filmului pe 5 octombrie, de la 19:30, la Centrul Cultural Reduta, în cadrul Caravanei TIFF Unlimited şi pe 6 octombrie, la Cinema City.
În Sibiu, filmul face parte din programul ESTE Film Festival, unde va rula pe 9 octombrie, ora 20:00, la Centrul Cultural Ion Besoiu.

În 13 octombrie, de la ora 18:00, va avea loc proiecţia specială de la Cinema Ateneu Iaşi.

„Anul Nou care n-a fost” se află pe lista filmelor eligibile pentru nominalizare la premiile Academiei Europene de Film (European Film Awards), ediţia 34.

Premiera nord-americană a filmului a avut loc la Festivalul Internaţional de Film de la Vancouver, Canada. „Anul Nou care n-a fost”  va călători în Elveţia, fiind selectat la Festivalul Internaţional de la Zurich (proiecţiile vor avea loc pe 6, 7, 9 şi 13 octombrie) şi va ajunge în Germania pe 16 octombrie, în cadrul B3 Festival of the Moving Image din Frankfurt.

Filmul va reveni în Italia, în cadrul festivalului „Venezia a Napoli. Il Cinema Esteso” (22-27 octombrie).

Din distribuţia filmului fac parte: Adrian Văncică, Iulian Postelnicu, Emilia Dobrin, Mihai Călin, Nicoleta Hâncu, Andrei  Miercure, Manuela Hărăbor, Ioana Flora, Ada Galeş, Victoria Raileanu, Elvira Deatcu, Marian Râlea, Vasile Muraru, Ion Sapdaru, Mircea Andreescu, Radu Gabriel, Vlad Ionuţ Popescu, Theodor Şoptelea, Răzvan Vasilescu, Ioan Paraschiv, Doru Cătănescu, Gabriel Spahiu, Angel Popescu, Nicodim Ungureanu, Ilinca Hărnuţ, Sorin Cociş, Marius Damian, Marian Adochiţei, Dana Voicu, Afrodita Androne, Virgil Aioanei, Luca Toma şi mulţi alţii.

Boróka Biró şi Tudor Platon semnează imaginea, iar Vanja Kovacevic şi Mircea Lăcătuş au realizat montajul. De sunet s-au ocupat: Alex Dragomir, Iolanda Gârleanu; de montaj, design & mixaj sunet: Sebastian Zsemlye/Raza Studio. Iulia şi Victor Fulicea au realizat scenografia, iar Dana Anghel, Iulia Roşeanu şi Domnica Bodogan s-au ocupat de costume, machiaj, respectiv coafura. Casting: Viorica Capdefier.

Bistriţa-Năsăud: Cinci persoane, rănite într-un accident pe DN 17C/ Doi bărbaţi au fost descarceraţi/ Traficul, oprit pe ambele sensuri

Uite ciclonul, nu e ciclonul! Cum explică Mircea Fechet isteria alertelor: ‘Putem să spunem că nu s-au confirmat cele mai negre bănuieli ale meteorologilor’