Lucrările premiate în acest an în cadrul concursului Olimpiada de benzi desenate, care a avut ca temă ’10 Perfect’, dedicată performanței istorice a Nadiei Comăneci la JO de la Montreal din 1976, vor putea fi văzute de publicul belgian în cadrul unei expoziții organizate de Institutul Cultural Român din Bruxelles.
‘Institutul Cultural Român din Bruxelles, în colaborare cu Primăria Saint-Gilles și Clubul de gimnastică artistică feminină L’Ancienne de Saint-Gilles (ASG), organizează expoziția de bandă desenată ‘Nadia Comăneci – o poveste desenată’, cu lucrările premiate în cadrul concursului Olimpiada de benzi desenate, ajuns la a șasea ediție. Vernisajul expoziției va avea loc în data de 29 mai 2026, ora 15:30, la sediul L’Ancienne de Saint-Gilles (Rue du Metal 40, 1060 Saint-Gilles), în prezența autorităților locale și a gimnastelor clubului. Expoziția, care marchează ‘Anul 2026 – Anul Nadia Comăneci’, va putea fi vizitată până în 14 iunie 2026, de luni până vineri, între 9:00-19:00. Lucrările evocă momentul istoric al competiției olimpice din 1976 și evidențiază impactul universal al unei performanțe care a depășit sfera sportului, devenind un simbol al excelenței, al perseverenței și al inspirației’, se arată într-un comunicat remis AGERPRES.

Expoziția din Bruxelles reunește 20 de panouri de bandă desenată care ilustrează povestea Nadiei Comăneci și drumul său către performanță.
Lucrările sunt realizate de elevii participanți la Olimpiada de Benzi Desenate 2026, competiție unică la nivel mondial, desfășurată în acest an sub tema ’10 Perfect’, dedicată performanței istorice a Nadiei. Elevi din toată România, de la clasa I până la clasa a XII-a, au participat la această ediție, demonstrând creativitate și sensibilitate artistică în reinterpretarea unuia dintre cele mai importante momente din istoria sportului.

Inițiată de autorul și profesorul Mihai-Ionuț Grăjdeanu, Olimpiada de Benzi Desenate este organizată sub egida Comitetului Olimpic și Sportiv Român și a Academiei Olimpice Române, sub patronajul Comisiei Naționale a României pentru UNESCO. Câștigătorii ediției 2026 au fost premiați în data de 15 mai 2026, în cadrul unei ceremonii organizate la Muzeul Sportului din București, o selecție a lucrărilor laureate urmând să fie prezentate publicului belgian.
În mesajul transmis participanților la Olimpiada de Benzi Desenate, Nadia Comăneci a subliniat importanța creativității și a inspirației oferite noilor generații: ‘Dragi copii, vă doresc mult succes la Olimpiada de benzi desenate. Este a șasea ediție și abia aștept să văd creativitatea, autenticitatea și spiritul de competiție. Sunt onorată să aud că tema din acest an este Perfect 10, care onorează primul 10 istoric de la Montreal.’

Toate textele expoziției vor fi prezentate în limbile română și franceză, facilitând promovarea la nivel local a unei personalități emblematice a sportului românesc și a poveștii sale de succes.
‘Expoziția accentuează potențialul diplomației sportive în promovarea valorilor naționale și crearea unei imagini de țară, precum și în consolidarea relațiilor bilaterale dintre România și Belgia. Alegerea benzii desenate nu este întâmplătoare, în contextul în care BD-ul reprezintă cel mai popular gen literar din Belgia. Nadia – povestea desenată celebrează o moștenire care continuă să inspire întreaga lume,oferind punți de legătură între popoare și generații’, precizează sursa citată.
Deschiderea expoziției coincide cu Gala Oficială ‘Nadia Comăneci – 50 de ani de la prima notă de 10.00’, organizată în aceeași zi la Palatul Parlamentului din București, ca eveniment central al programului național ‘Anul 2026 – Nadia Comăneci’, ce marchează un moment istoric de importanță majoră pentru patrimoniul sportiv și cultural românesc: 50 de ani de la primul scor perfect de 10 din istoria gimnasticii mondiale, obținut de Nadia la Jocurile Olimpice de la Montreal, în 18 iulie 1976.


