Sute de copii de la școlile și liceele din Deva au participat miercuri la Festivalul ‘Nadia 10 – Perfecțiunea inspiră’, dedicat evenimentelor prin care se celebrează împlinirea a 50 de ani de la momentul în care Nadia Comăneci reușea să obțină prima notă de 10 din istoria gimnasticii mondiale.

Foto: (c) Sorin Blada / AGERPRES
Festivalul este o continuare a Galei de excelență ‘Nadia 10 – Perfecțiunea inspiră’, desfășurată pe 22 aprilie la sala sporturilor din Deva, organizatorii propunându-și să transmită tinerilor, și mai ales copiilor, bucuria de a face mișcare, dar și ideea că se pot regăsi într-un club sau activitate sportivă.
‘E o bucurie a sportului, a mișcării, a inspirației, de ce nu? Mergem în același ton pe care l-am început cu ‘Gala Nadia 10- Perfecțiunea inspiră’. Este un festival la care participă copii din cadrul școlilor și liceelor din Deva. Dorim să le aducem inspirație pentru ca, poate de mâine, prin ceea ce le-a plăcut azi, aici, în atelierele sportive, să se regăsească într-un club sportiv sau într-o activitate ori disciplină sportivă. Acesta este, de fapt, scopul acestui festival – unul despre mișcare, bucurie și joc’, a declarat, pentru AGERPRES, multipla campioană la gimnastică, Gina Gogean, principalul coordonator al evenimentului.

Foto: (c) Sorin Blada / AGERPRES
Festivalul a fost organizat pe unul dintre bulevardele principale din Deva, din care un tronson a fost închis pentru traficul auto și transformat în diverse ateliere sportive.
S-au regăsit aici zone în care copiii jucau fotbal, baschet, handbal, făceau demonstrații de lupte libere sau de arte marțiale. Nu au lipsit practicanții gimnasticii, cei de la badminton, kaiak-canoe, airsoft sau volei.

Foto: (c) Sorin Blada / AGERPRES
‘Copiii sunt fantastici, sunt drăguți. Sunt interesați să știe cât mai multe lucruri despre sport. În cursul dimineții au fost copii de grădiniță și de la clasele pregătitoare. Apoi au venit, pe rând, cei de la gimnaziu și de la clasele de liceu. Sunt fantastici, drăgălași. Îmi place să sunt foarte activi și vor să învețe de la profesori, de la antrenorii care sunt aici pentru fiecare disciplină sportivă’, a remarcat Gina Gogean.
Programul zilei va continua cu momente artistice susținute de trupe și formații ale liceelor participante, fiecare prezentând un program propriu, iar de la ora 20:00 este așteptat un recital AMI.

Foto: (c) Sorin Blada / AGERPRES
Festivalul a fost organizat de Primăria și Consiliul Local Deva, Consiliul Județean Hunedoara, Federația Română de Gimnastică, Inspectoratul Școlar Județean Hunedoara, Comitetul Olimpic și Sportiv Român, Agenția Națională pentru Sport, Liceul cu Program Sportiv ‘Cetate’ Deva și Clubul Sportiv Municipal Deva.


