Piaţa de autoturisme înregistrează o scădere de 10%, în primele 5 luni din 2026, faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, anunţă Asociaţia Producătorilor şi Importatorilor de Automobile din România (APIA). În luna mai, însă, înmatriculările de autoturisme noi s-au majorat cu 7%, faţă de mai 2025, în timp ce autoturismele electrificate înregistrează o creştere de 32%, iar autoturismele pur electrice un avans de 88%, comparativ cu mai 2025, ajungând la 797 unităţi.
În mai s-au înregistrat 11.136 înmatriculări de maşini, potrivit datelor APIA. Informaţiile oficiale despre înmatriculările de autovehicule din România, în luna mai 2026, sunt bazate pe datele publicate de DGPCI.
Top 10 înmatriculări de autoturisme – Mărci
Prima poziţie în Top 10 înmatriculări de autoturisme din punct de vedere al Mărcilor în mai este ocupată de Dacia – 2132 unităţi, urmată de Toyota – 1139 unităţi, Skoda – 910. La coada clasamentului se află Renault cu 389 de unităţi.
Top 10 înmatriculări de autoturisme – Modele
Prima poziţie în Top 10 înmatriculări de autoturisme din punct de vedere al Modelelor este ocupată, în mai, de modelul Duster de la Dacia – 979 unităţi, după care urmează modelul Corolla de la Toyota – 445 unităţi şi Logan de la Dacia – 436 unităţi. Pe locul zece se află Puma de la Ford cu 170 de unităţi.
Asociaţia Producătorilor şi Importatorilor de Automobile este o organizaţie non-profit, o entitate reprezentativă în industria auto din România, înfiinţată în anul 1994, membră a Organizaţiei Mondiale a Constructorilor de Automobile – OICA, din 1996.
