in ,

Aproape 50 de persoane au murit de sete în deşertul Sahara după ce camionul în care se aflau s-a defectat. Există doi supravieţuitori

Aproape 50 de persoane au murit de sete în deşertul Sahara după ce camionul în care se aflau s-a defectat. Există doi supravieţuitori

Cel puţin 49 de persoane au murit de sete într-o zonă izolată a deşertului Sahara, din nordul Nigerului, după ce camionul care le transporta s-a defectat, relatează BBC citând un bilanţ al autorităţilor locale.

Grupul se întorcea din Mali, unde participase la un festival musulman, când a rămas fără apă, blocându-se la peste 80 km vest de Assamaka, un important punct de trecere a frontierei între Niger şi Algeria.

„Călătorii s-au trezit blocaţi în inima unui mediu ostil, unde temperaturile extreme şi lipsa punctelor de aprovizionare fac supravieţuirea extrem de dificilă”, se arată într-o declaraţie a guvernatorului din Agadez.

Doar doi oameni au supravieţuit, traversând deşertul până la Assamaka, unde au alertat autorităţile.

Camionul plecase din oraşul Telhandek din Mali, dar s-a abătut de la ruta prevăzută, potrivit guvernatorului.

Timp de câteva zile, şoferul şi pasagerii au încercat în repetate rânduri să repare vehiculul, dar eforturile lor s-au dovedit în cele din urmă fără succes.

„Lipsiti de apă şi incapabili să repare vehiculul în ciuda eforturilor şoferului, ale ucenicului său şi ale pasagerilor, călătorii s-au trezit blocaţi în inima unui mediu ostil”, arată comunicatul. „Zeci de cadavre au fost găsite sub camionul imobilizat şi în împrejurimile acestuia”, precizează acesta.

Victimele au fost îngropate în gropi comune de către echipa de salvare trimisă în zonă de autorităţile locale.

În timp ce se întorcea de la locul accidentului, echipa de salvare a declarat că a dat peste un alt camion avariat care transporta peste 60 de persoane, care rămăseseră blocate timp de trei zile după o defecţiune a bateriei. Camionul plecase din oraşul Harouba, tot din Mali, situat la peste 300 km de graniţa cu Nigerul, a precizat guvernatorul într-o declaraţie ulterioară. Echipa de salvare, din care făceau parte şi soldaţi nigerieni, a distribuit apă „călătorilor epuizaţi şi în dificultate” şi a ajutat la repararea vehiculului, permiţându-le să-şi reia călătoria în siguranţă.

Deşertul Nigerului rămâne un important coridor de tranzit pentru migranţii din toată Africa de Vest care încearcă să ajungă în Europa, sfidând în repetate rânduri riscurile asociate acestei călătorii periculoase.

Guvernatorul a declarat că această tragedie a scos în evidenţă „vulnerabilitatea tinerilor implicaţi în activităţi economice migratorii şi transfrontaliere, adesea obligaţi să traverseze zone instabile pentru a supravieţui sau pentru a căuta condiţii de viaţă mai bune”.

viewscnt

What do you think?

50 Points
Upvote Downvote

Written by

Nicuşor Dan a convocat o şedinţă pentru analizarea incidentului provocat de dronele marine care au explodat în Portul Constanţa şi în largul Mǎrii Negre şi pentru evaluarea măsurilor necesare pentru consolidarea apărării şi securităţii pe litoral

Nicuşor Dan a convocat o şedinţă pentru analizarea incidentului provocat de dronele marine care au explodat în Portul Constanţa şi în largul Mǎrii Negre şi pentru evaluarea măsurilor necesare pentru consolidarea apărării şi securităţii pe litoral

Cornel Ilie a preluat oficial mandatul de manager al Muzeului Naţional de Istorie a României

Cornel Ilie a preluat oficial mandatul de manager al Muzeului Naţional de Istorie a României