in ,

Aproape trei sferturi dintre români vor ca toate găinile din UE să fie scoase din cuști (sondaj)

Aproape trei sferturi dintre români vor ca toate găinile din UE să fie scoase din cuști (sondaj)

Un sondaj realizat la nivelul Uniunii Europene arată că majoritatea cetățenilor vor eliminarea cuștilor pentru găinile ouătoare cu zece ani mai devreme decât termenul susținut de industria care se opune schimbării, relevă un sondaj de specialitate, dat publicității de Asociația Freedom and Respect for Every Earthling (FREE).

Potrivit sursei citate, șapte din zece români (70%) consideră că toate găinile ouătoare din Uniunea Europeană ar trebui să fie scoase din cuști până în 2035, indică sondajul realizat de Savanta în toate cele 27 de state membre ale UE. Doar 12% dintre respondenții din România ar accepta ca găinile să rămână în cuști până în 2045.

În cadrul sondajului, 25.000 de persoane din 25 de țări europene au fost întrebate când ar trebui să fie scoasă din cușcă ultima găină din Uniunea Europeană. Rezultatele arată un sprijin puternic pentru eliminarea cuștilor. Astfel, trei din patru europeni vor ca toate găinile din UE să fie scoase din cuști până în 2035.

În toate cele 25 de țări participante, cel mai frecvent răspuns a fost că ultima găină din UE ar trebui să fie deja scoasă din cușcă. La nivel european, jumătate dintre respondenți au ales acest răspuns, iar în România procentul a fost de 45%, afirmă FREE.

Doar 7% dintre europeni ar accepta ca găinile să rămână în cuști până în 2045. În România, procentul este de 12%.

‘Sprijinul pentru eliminarea cuștilor depășește diviziunile politice: în fiecare dintre țările participante, majoritatea alegătorilor fiecărui partid important susțin ca toate găinile din UE să fie scoase din cuști până în 2035’, menționează asociația, într-un comunicat remis AGERPRES.

Rezultatele sondajului apar la cinci ani după ce Comisia Europeană s-a angajat să propună o lege pentru eliminarea cuștilor, ca răspuns la inițiativa cetățenească europeană ‘Să punem capăt erei cuștii’ (End the Cage Age), susținută de 1,4 milioane de cetățeni. Însă, până în prezent, Comisia nu și-a îndeplinit promisiunea.

În același timp, accesul industriei la factorii de decizie europeni a fost considerabil mai mare decât cel al organizațiilor pentru protecția animalelor. În primele 15 luni ale mandatului actual, comisarii responsabili de agricultură și de bunăstarea animalelor, împreună cu echipele lor, s-au întâlnit de cel puțin 46 de ori cu reprezentanții grupurilor de lobby din sectoarele cărnii, păsărilor de curte și lactatelor pentru discuții privind bunăstarea animalelor. În aceeași perioadă, au avut doar șapte întâlniri cu organizațiile pentru protecția animalelor.

Conform FREE, industria care apără cuștile vrea să țină găinile captive până în 2045.

‘În prezent, peste 140 de milioane de găini ouătoare din Uniunea Europeană sunt ținute în cuști. Fiecare pasăre are la dispoziție mai puțin spațiu util decât suprafața unei coli A4. Pe podele din sârmă, fără suficient loc pentru a-și întinde aripile, găinile nu își pot manifesta comportamente naturale esențiale. Acestea sunt condițiile pe care industria care se opune eliminării cuștilor dorește să le mențină până în 2045’, susțin membrii asociației.

În România, schimbarea a început deja în sectorul privat. 108 companii care operează pe piața românească și-au asumat angajamente publice de a renunța la achiziționarea, comercializarea sau utilizarea ouălor provenite de la găini crescute în cuști, identificate prin cifra 3 de pe coajă.

Printre acestea se numără lanțuri importante de retail, precum Lidl, Kaufland, Carrefour, Penny, Mega Image, Profi, Auchan și Metro; producători de alimente și produse finite, precum Nestle, Unilever, Mondelez, Mars, Barilla, Boromir, Vel Pitar, Kandia, Dr. Oetker, Orkla, Puratos, PepsiCo și Danone; dar și lanțuri de restaurante și cafenele, printre care McDonald’s, KFC, Spartan, City Grill, Burger King, Subway, Mesopotamia, Chopstix, Starbucks și Noodle Pack.

Cu toate acestea, o parte dintre ouăle provenite de la găini crescute în cuști ajung în continuare în produse procesate și în preparatele servite în restaurante, patiserii și alte unități de alimentație publică. În aceste cazuri, consumatorii nu pot afla întotdeauna în ce condiții au fost ținute găinile.

‘Angajamentele voluntare ale companiilor sunt un pas important, dar numai o lege care elimină cuștile poate asigura protecția tuturor găinilor ouătoare, indiferent de producătorul ouălor sau de destinația acestora’, spune FREE.

Potrivit sursei citate, COPA-COGECA a transmis Comisiei Europene că dorește menținerea sistemelor de creștere în cuști pentru găinile ouătoare pentru încă cel puțin 15 ani. Un studiu finanțat de organizație indică drept orizont pentru eliminarea acestora data de 1 ianuarie 2045. Același studiu arată că trecerea imediată la sisteme fără cuști ar presupune un cost reprezentând mai puțin de 1% din profiturile sectorului ouălor.

‘Aceste cifre ridică o întrebare esențială: de ce ar trebui ca milioane de găini să continue să sufere încă 15 ani, dacă tranziția este posibilă la un cost atât de redus pentru industrie?
Nu putem vorbi despre o tranziție echitabilă ignorând animalele care suportă zilnic consecințele acestui sistem. Pentru găinile ținute în cuști, fiecare an de amânare înseamnă încă un an fără posibilitatea de a-și întinde aripile în mod corespunzător, de a scurma în așternut sau de a-și manifesta alte comportamente naturale’, se arată în comunicat.

Responsabilitatea pentru prezentarea propunerii legislative revine Comisiei Europene, în special comisarului pentru agricultură, Christophe Hansen, și comisarului responsabil de domeniul bunăstării animalelor, Oliver Varhelyi.

Varhelyi a promis în repetate rânduri că propunerea legislativă privind eliminarea cuștilor va fi prezentată până la sfârșitul anului 2026. Dacă termenul va trece fără ca propunerea să fie publicată, Comisia va fi ratat pentru a doua oară propriul termen. Industria susține că are nevoie de 15 ani pentru a face tranziția. Dacă acest interval ar fi fost calculat de la angajamentul Comisiei din 2021, termenul ar fi fost 2036, nu 2045. În plus, au trecut deja cinci ani de la acel angajament, timp în care companiile au putut începe pregătirile. Unele țări au făcut deja progrese importante în eliminarea cuștilor. Cetățenii nu cer o promisiune nouă, ci îndeplinirea celei făcute în 2021, iar rezultatele sondajului arată clar că publicul european nu susține prelungirea suferinței animalelor pentru încă un deceniu, atrage atenția asociația.

‘În România, cel mai frecvent răspuns a fost că ultima găină din UE ar trebui să fie deja scoasă din cușcă. Oamenii s-au săturat să aștepte, în timp ce industria își apără interesele și obține acces la factorii de decizie europeni. După cinci ani de la promisiunea Comisiei, milioane de găini sunt încă ținute în cuști, iar cetățenii nu au primit schimbarea pe care au cerut-o.
Comisia Europeană poate schimba această situație. Cerem publicarea propunerii legislative până la sfârșitul anului și stabilirea unui calendar care să garanteze eliminarea cuștilor până în 2035. Este momentul ca instituțiile europene să își respecte angajamentele față de cetățeni și să pună capăt unui sistem care condamnă milioane de animale la suferință evitabilă’, a transmis FREE.

Asociația Freedom and Respect for Every Earthling (FREE) militează de mai mulți ani pentru eliminarea cuștilor din fermele de găini ouătoare, printr-o abordare complexă care include dialogul direct cu companiile pentru asumarea angajamentelor cage-free, dialogul cu autoritățile pentru a transpune interzicerea acestor sisteme în legislație și campanii publice de informare menite să aducă la lumină realitatea ascunsă din spatele produselor de origine animală provenite din sisteme intensive.

What do you think?

50 Points
Upvote Downvote

Written by

Sibiu: Bărbat reținut după ce a aruncat în râul Sadu un pui de câine într-un sac legat cu sârmă

Sibiu: Bărbat reținut după ce a aruncat în râul Sadu un pui de câine într-un sac legat cu sârmă

Iranul are un nou ministru al apărării

Iranul are un nou ministru al apărării