Federația Sindicatelor din Silvicultură – Silva susține că aprobarea proiectului de Lege privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, în forma actuală, va duce la scăderea cu 25% a veniturilor silvicultorilor.
”Concret, proiectul propune eliminarea unui articol din Codul silvic prin care sporul de risc de 25% a fost inclus în salariul de bază al silvicultorilor. Acest spor era valabil înainte de adoptarea noului Cod silvic. Activitatea personalului silvic este una dificilă și periculoasă, implicând responsabilități majore: administrarea și paza pădurilor, combaterea ilegalităților, prevenirea incendiilor și controlul de specialitate. Aceste condiții nu s-au schimbat. Acestea sunt și motivele pentru care legiuitorul a inclus sporul de risc în salariul de bază. Practic, silvicultorii nu au câștigat mai mulți bani – veniturile lor au rămas aceleași. Noul proiect care privește salariile plătite din fonduri publice prevede eliminarea din Codul silvic (Legea nr. 331/2024) a articolului 137, alin. (4) – exact acela care stabilește formula de calcul a salariului de bază”, se arată într-un comunicat de presă al organizației, transmis luni AGERPRES.
Potrivit silvicultorilor, eliminarea din Codul silvic a măsurii care stabilește formula de calcul a salariului de bază nu poate fi justificată ”în condițiile în care riscurile profesionale, atribuțiile, responsabilitățile și condițiile dificile în care personalul silvic își desfășoară activitatea nu s-au diminuat și nu au fost înlăturate”.
”Măsura va afecta mii de silvicultori care își desfășoară activitatea în cadrul autorității publice centrale responsabile pentru silvicultură, al Gărzii Forestiere Naționale, al gărzilor forestiere, al ocoalelor silvice de regim, al Regiei Naționale a Pădurilor – Romsilva și al Institutului Național de Cercetare-Dezvoltare în Silvicultură ‘Marin Drăcea’. În acest context, Federația Silva solicită eliminarea punctului 17 din art. 37 al proiectului de lege, pentru a păstra în vigoare această prevedere esențială”, notează sursa citată.
În opinia Federației Silva, menținerea unei astfel de prevederi este necesară pentru protejarea veniturilor aflate în plată ale personalului silvic, evitarea unor diminuări salariale semnificative, asigurarea unui tratament salarial echitabil și predictibil pentru personalul silvic, menținerea atractivității profesiei și limitarea deficitului de personal calificat în sector și recunoașterea în continuare a riscurilor, responsabilităților și condițiilor dificile specifice activității silvice.
În acest sens, organizația profesională a trimis solicitări pentru modificarea proiectului Legii salarizării atât președintelui Camerei Deputaților, Sorin Grindeanu, cât și președintele Senatului, Mircea Abrudean.
”Totodată, am solicitat consultarea Federației Silva în cadrul dezbaterilor parlamentare, pentru a prezenta impactul real al acestei măsuri. Pe scurt, Federația Silva solicită eliminarea acestei prevederi profund nedrepte. Este de neînțeles de ce veniturile silvicultorilor sunt puse permanent sub semnul întrebării. Atunci când munca, riscurile și responsabilitățile acestei profesii nu mai sunt recunoscute și respectate, nu mai putem vorbi despre echitate. Această abordare trebuie să înceteze”, se menționează în comunicat.


