Aproximativ o sută de tineri dependenţi de droguri, trataţi în cadrul proiectului derulat de o ONG la spitalul Voila din Prahova. Dintre ei, 15 au avut recăderi

Aproximativ o sută de tineri, minori dependenţi de droguri, au beneficiat de tratament complex în cadrul proiectului CREAATiV derulat de Asociaţia ”Zi de bine” şi Clinica Atelier PSY cu sprijinul cadrelor medicale de la Spitalul de Psihiatrie Voila din judeţul Prahova. Dintre cei o sută de adolescenţi, 15 au avut recăderi şi s-au reinternat. ”E mult, e puţin? E de discutat, dar e o şansă pentru aceşti tineri, pentru că de cele mai multe ori ei erau internaţi într-un spital de psihiatrie, ştim foarte bine cum arată spitalele de psihiatrie din România, în aceste spitale era scoasă substanţa din corpul copiilor, după care erau lăsaţi acasă, în condiţiile în care ei se întorc în acelaşi mediu unde s-au întâlnit prima oară cu drogul”, spune iniţiatoarea proiectului, Melania Medeleanu.

”CREAATiV a început în momentul în care noi am aflat că în România nu exista nici măcar un singur centru de stat care să îi primească pe minorii dependenţi de droguri, aşa că am făcut acest centru la Voila, la Spitalul de Psihiatrie Voila. (…) În acest an de când există CREAATiV au trecut pe acolo mai bine de o sută de copii, din ce ştim, până în acest moment, au fost 15 recăderi, 15 copii care s-au întors în program. E mult, e puţin? E de discutat, dar e o şansă pentru aceşti tineri, pentru că de cele mai multe ori ei erau internaţi într-un spital de psihiatrie, ştim foarte bine cum arată spitalele de psihiatrie din România, în aceste spitale era scoasă substanţa din corpul copiilor, după care erau lăsaţi acasă, în condiţiile în care ei se întorc în acelaşi mediu unde s-au întâlnit prima oară cu drogul”, a afirmat Melania Medeleanu, vineri seară, la emisiunea Medika Antidrog de la .

 
Fondatoarea Asociaţiei ”Zi de bine” a explicat că, dacă tinerii nu au ”instrumente suplimentare în aşa fel încât să poată să lupte cu adevărat cu dependenţa lor, e o probabilitate foarte mare să se întoarcă într-un spital de psihiatrie, dacă mai ajung acolo”.
 

Tinerii care se înscriu în programul derulat în incinta Spitalului de Psihiatrie Voila primesc tratamente individuale, terapie de grup, art-terapie, activităţi care îi scot din mediul în care vin.

Alertă alimentară: Morcovi cu pesticide peste limita admisă, importați din Republica Moldova

Patrice Evra, fost căpitan al naţionalei Franţei, se lansează în MMA şi va lupta pentru prima dată la Accor Arena pe 23 mai