Arabia Saudită, invitată la următoarele două ediţii ale Gold Cup

Concacaf a dezvăluit echipele care vor lua parte la Gold Cup în 2025 şi 2027. După Qatar în 2021 şi 2023, federaţia nord-americană a decis de această dată să invite Arabia Saudită.

”Suntem încântaţi că am putut lucra cu Federaţia Arabiei Saudite prin intermediul relaţiei noastre cu Confederaţia Asiatică. Aşteptăm cu nerăbdare să primim una dintre cele mai bune naţiuni masculine din Asia pentru a concura cu cele mai bune din Concacaf”, se arată într-un comunicat al Concacaf.

Confederaţia doreşte să profite de Cupa Mondială din 2026, care va fi găzduită de Mexic, Canada şi, mai ales, de Statele Unite, pentru a creşte interesul pentru fotbal în regiune.

Invitaţia Arabiei Saudite ar fi, prin urmare, în opinia Confederaţiei, un pas în această direcţie, în vederea globalizării fotbalului nord-american. Mexic a câştigat trofeul în 2023, a 12-a sa victorie în 27 de ediţii.

Patru răniţi în Scoţia, după ce un autobuz imperial se loveşte de un pod, la cinci zile după un accident asemănător soldat cu şase răniţi

Călin Georgescu, reacție după ce Marcel Ciolacu a aruncat negocierile în aer: ‘Trebuie să fie atent ce face în această perioadă’