Mai multe primării din județul Arad care au proiecte cu finanțări europene, dar în derularea cărora au apărut cheltuieli neeligibile pe care nu au putut să le acopere din bugetele locale, au primit bani de la Consiliul Județean (CJ), pentru a nu risca blocarea investițiilor și pierderea fondurilor nerambursabile.
Consilierii județeni au aprobat, joi, alocarea unor finanțări către patru orașe și opt comune care au înregistrat costuri neprevăzute în derularea unor investiții cu fonduri europene.
Primăriile orașelor Lipova și Sebiș au primit câte 500.000 de lei, iar orașele Pecica și Nădlac au primit 280.000, respectiv 235.000 de lei.
În mediul rural, au fost repartizate, în total, 1,2 milioane de lei către comunele Bata, Dorobanți, Hășmaș, Iratoșu, Mișca, Peregu Mare, Semlac și Șofronea.
”Am dat bani tuturor localităților care au cerut și au dovedit că au nevoie de această cofinanțare. Am dat prioritate proiectelor aflate în execuție, în special pe final de PNRR, astfel încât să nu riscăm să piardă acești bani. Pentru cei care au avut nevoie de sume mai mari, i-am sfătuit pe primari să ia credite, să închidă lucrarea pe credite și noi să-i ajutăm să le plătim ratele în următorii ani, astfel încât să nu se piardă niciun proiect”, a declarat, în cadrul ședinței, președintele CJ Arad, Iustin Cionca.
Primăria Pecica a primit bani pentru susținerea a două proiecte cu finanțare europeană, în valoare de aproximativ 3,5 milioane de lei, privind realizarea unui sistem de supraveghere video pentru siguranța orașului și a unor stații de încărcare electrică a autoturismelor.
”Avem în derulare două proiecte cu finanțări europene la care au apărut cheltuieli neprevăzute și neeligibile, pe care nu le-am putut acoperi din bugetul local în acest context de austeritate. Fără sprijinul de la Consiliul Județean, riscam să blocăm proiectele și să pierdem finanțările”, a declarat, pentru AGERPRES, primarul din Pecica, Petru Antal.
La Nădlac, erau în pericol finanțări de 7 milioane de lei, pentru un proiect de alimentare cu energie electrică, realizarea unui foraj pentru alimentarea cu apă și amenajarea unei piste de biciclete.
”Nu aveam bani în buget pentru cheltuielile suplimentare apărute pe parcusul lucrărilor și am fost nevoiți să cerem ajutor. Altfel, nu puteam face recepția și riscam să pierdem banii europeni”, a spus primarul Mircea Onea.
Primarul din Lipova, Florin Pera, a declarat că ”la fiecare proiect derulat apar cheltuieli ascunse, lucrări neprevăzute”, iar în acest an administrația locală a avut nevoie de sprijin financiar pentru continuarea lucrărilor de reabilitare energetică a Liceului ”Atanasie Marienescu”, proiect finanțat prin PNRR și realizat în proporție de 64%.
Sumele alocate joi primăriilor provin din cota de 6% din impozitul pe venit aflată la dispoziția Consiliului Județean, bani pe care instituția i-a ținut de la începutul anului pentru situații de urgență.


