Stocul de kerosen pentru Aeroportul Internațional Arad a fost refăcut, marți după-amiază, după o săptămână în care baza nu a mai avut combustibil, iar singurul zbor săptămânal, programat miercuri spre Antalya, va putea să aibă loc.
Directorul operațional al aeroportului, Paul Popescu, a declarat, pentru AGERPRES, că o cisternă cu 25.000 de litri de kerosen a ajuns la baza aeriană.
Cantitatea ar ajunge pentru patru zboruri, în condițiile în care, în fiecare săptămână, aeronava pentru Antalya este alimentată cu 6.000 de litri.
Conform sursei citate, din punctul de vedere al bazei aeriene, lucrurile au intrat în normal iar zborul către Turcia poate avea loc conform programului.
Pe parcursul săptămânii în care nu a existat kerosen la aeroport, nu au existat curse aeriene programate.
Aeroportul Internațional Arad a rămas fără kerosen la cursa către Antalya de miercurea trecută, din cauză că o cisternă ce urma să fie încărcată la Năvodari nu a ajuns la timp pentru alimentarea aeronavei. Avionul a primit doar 2.000 de litri de kerosen din cei 6.000 comandați, iar pentru a-și completa necesarul a făcut o escală la București.
Conducerea bazei declarase că furnizarea combustibilului de aviație este îndeplinită de o firmă, nu de către aeroport. Firma urma să încarce cisterna la terminalul din Năvodari, unde a așteptat însă din cauza aglomerației.
Aeroportul Arad nu mai are curse regulate din 2015. Aici mai există doar zboruri sezoniere turistice, charter și cargo – ocazionale.


