Arad: Viaţa unei tinere de 21 de ani, salvată de două echipe de medici de la Spitalul Judeţean/ Pacienta avea un tub de drenaj cerebral care nu mai funcţiona corect

Două echipe de medici de la Spitalul Judeţean Arad au salvat viaţa unei tinere de 21 de ani, care a ajuns la Unitatea de Primire Urgenţe cu simptome îngrijorătoare – deviaţie a ochilor, lipsa poftei de mâncare şi dureri abdominale. Pacienta prezenta un istoric medical complicat: s-a născut cu spina bifidă, a fost diagnosticată cu hidrocefalie şi are insuficienţă renală cronică, fiind dependentă de şedinţe de hemodializă.

”Investigaţiile efectuate de către medicii de medicină de urgenţă au arătat că sistemul de drenaj cerebral (un tub) montat în copilărie nu mai funcţiona corect. Tubul montat pentru a elimina lichidul acumulat în creier s-a deconectat în zona abdominală, provocând complicaţii atât la nivel cerebral, cât şi în abdomen, unde s-a format un pseudochist dureros”, au transmis, marţi, reprezentanţii Spitalului Judeţean Arad.

Potrivit sursei citate, pentru a înlocui tubul de drenaj cerebral – intervenţie laborioasă, care presupune îndepărtarea tubului rupt şi înlocuirea acestuia cu unul nou, care porneşte din creierul pacientei şi este dirijat până în zona abdominală – s-au alcătuit, în regim de urgenţă, două echipe operatorii, multidisciplinare, formate din medici de chirurgie generală şi neurochirurgie.

”Intervenţia a fost realizată în două etape: mai întâi, echipa de chirurgie generală condusă de dr. Petru Ciucuriţă, a extras, laparoscopic, tubul migrat în zona pelviană apoi, echipa condusă de neurochirurgul dr. Adina Bogdan – proaspăt venită în colectivul Secţiei Clinice Chirurgie Generală I – Compartimentul Neurochirurgie, a înlocuit vechiul sistem de drenaj cerebral, care fusese implantat în urmă cu 17 ani (tub care prezenta multiple aderenţe şi depuneri de calciu).

Operaţia a durat câteva ore şi s-a încheiat cu succes, a doua zi după intervenţie, pacienta deplasându-se singură”, mai precizează sursa citată.

Din echipele de urgenţă şi operatorii au făcut parte: Dr. Adina Bogdan, medic specialist neurochirurgie, Dr. Petru Ciucuriţă, medic primar chirurgie generală, Dr. Liviu Firu, medic primar ATI, Dr. Mădălina Bujor, medic specialist medicină de urgenţă, Dr. Estera Ciusca, medic rezident chirurgie, Dr. Greta Hârja, medic rezident medicină de urgenţă, Asist. med. Valentina Ciucuriţă, Asist. med. Ancuţa Giurgiu, Asist. med. Mariana Cismaş, Asist. med. Maria Dudaş, Brancardier Laurenţiu Ranca.

 

UPDATE – George Simion, către un simpatizant care îi cere să facă contestaţie la turul doi de scrutin: Fac, fratele meu! Nu sunt muiere, nici trădător. Nu mă aştept să se rezolve dar fac / Parlamentarii AUR anunţă declaraţii în Parlament, la ora 14.30

Guvernatorul BNR: Nu am majorat rata dobânzii de politică monetară /Nu am majorat dobânzile şi nu cred că vom fi obligaţi să o facem / Dar plimbarea dobânzilor de la 5,5% până la 7,5% era inevitabilă