in ,

ARB: Decizia Consiliului Concurenței de sancționare a unor bănci e o problemă de securitate juridică, predictibilitate economică și…

ARB: Decizia Consiliului Concurenței de sancționare a unor bănci e o problemă de securitate juridică, predictibilitate economică și…

Decizia Consiliului Concurenței de sancționare a unor instituții bancare reprezintă o problemă de securitate juridică, predictibilitate economică și credibilitate a statului român, susține Asociația Română a Băncilor (ARB), care solicită, în același timp, publicarea motivării și a probelor care au stat la baza hotărârii.

Consiliul Concurenței a sancționat, recent, zece bănci cu amenzi în valoare totală de 3,73 miliarde lei pentru încălcarea normelor de concurență, respectiv Legea concurenței și Tratatul privind Funcționarea Uniunii Europene, prin coordonarea comportamentului în cadrul procedurii de stabilire a ROBOR.

‘Comunitatea bancară din România susține că rezoluția Consiliului Concurenței, adoptată fără a prezenta normele concrete încălcate, și refuzul Autorității de a participa la o ședință desfășurată în dealing room, pentru a observa modalitatea în care se derulează activitatea de tranzacționare, reprezintă o problemă de securitate juridică, predictibilitate economică și de credibilitate a statului român. Băncile nu au schimbat nicio informație între ele și nicio practică care ar putea compromite funcționarea pieței monetare și care ar afecta clienții’, au menționat reprezentanții ARB în comunicat.

Din informațiile transmise de organizația bancară reiese că instituțiile de credit au adresat reprezentanților autorității de concurență invitația de a lua parte la ședințele de tranzacționare, însă au fost refuzate.

‘În situația în care reprezentanții Consiliului Concurenței ar fi asistat la o ședință desfășurată într-un ‘dealing room’, ar fi observat procesele operaționale, constrângerile de reglementare și mecanismele efective ale pieței monetare. Într-un demers fără precedent de transparență, Asociația Română a Băncilor și-a oferit suportul tehnic pentru clarificarea oricăror aspecte privind funcționarea piețelor financiare, având în vedere că evoluția indicelui ROBOR este determinată de fundamentele pieței monetare, nu de acorduri între bănci’, susține ARB.

În acest context, comunitatea bancară solicită prezentarea publică a deciziei de amendare și a modalității prin care s-a adoptat aceasta în Plenul Consiliului Concurenței, transparentizarea voturilor, a raționamentului și a probelor care stau la baza deciziei.

‘Consiliul Concurenței ignoră răspunsul la întrebarea care este fapta concretă pentru care s-au aplicat sancțiuni de o asemenea gravitate și demonstrarea unei așa zise culpe a băncilor cu explicații convingătoare. Sancțiunile istorice decise au mai degrabă legătură cu motive extrinseci băncilor și sunt de ordin conjunctural. Sectorul bancar a acționat permanent cu bună-credință și a manifestat deschidere spre dialog cu autoritățile’, au transmis reprezentanții ARB.

În opinia acestora, nu este pentru prima dată când Consiliul Concurenței a analizat această piață și aceeași arhitectură de funcționare, însă concluziile au fost ‘diametral opuse, abuzive și lipsite de fundamentare și de argumente concrete’.

‘Concluziile par dictate anul acesta de președintele Bogdan Chirițoiu, care pare a fi transformat acțiunea într-o luptă personală. Am putea aprecia că este un abuz fără precedent calificarea drept anticoncurențială a unei activități desfășurată de câteva decenii sub supravegherea autorităților competente și în conformitate cu legislația în vigoare cunoscută de toate instituțiile implicate’, avertizează ARB.

Potrivit sursei citate, o instituție publică profesionistă ar fi trebuit să se documenteze temeinic la reglementatorul pieței, în acest caz Banca Națională a României, să ia parte la ședințele în ‘dealing room’, să înțeleagă mecanismele de funcționare ale economiei și să se abțină de la construirea percepției vinovăției și de la instigarea clienților, înainte ca instanțele să se pronunțe.

‘Absența unei astfel de conduite afectează credibilitatea statului român și considerăm că acest abuz trebuie sancționat pe cale legală. În măsura în care vor fi identificate elementele constitutive ale unei infracțiuni, solicităm angajarea răspunderii penale a persoanelor care, prin acțiunile sau omisiunile lor au condus la un asemenea abuz’, au atras atenția specialiștii ARB.

În acest context, comunitatea bancară anunță că va utiliza toate instrumentele legale disponibile pentru a contracara efectele acestei decizii pe care o consideră profund eronată.

What do you think?

50 Points
Upvote Downvote

Written by

Chiriac: România a ratat termenul de implementare a Directivei privind transparența salarială, fiind preocupată de politica internă

Chiriac: România a ratat termenul de implementare a Directivei privind transparența salarială, fiind preocupată de politica internă

Traseul liniei 205 va fi deviat, vineri, timp de două ore, pentru evenimentul Ziua Drapelului Național

Traseul liniei 205 va fi deviat, vineri, timp de două ore, pentru evenimentul Ziua Drapelului Național