in ,

Arbitrajul în contractele de achiziții publice este o alternativă modernă și eficientă de soluționare a litigiilor (director CCIB)

Arbitrajul în contractele de achiziții publice este o alternativă modernă și eficientă de soluționare a litigiilor (director CCIB)

Camera de Comerț și Industrie a Municipiului București consideră că arbitrajul trebuie să rămână pe agenda publică a decidenților ca o alternativă modernă și eficientă de soluționare a litigiilor, a declarat Gabriela Iftene, director executiv al CCIB, la un eveniment de profil.

Potrivit unui comunicat transmis, vineri, AGERPRES, CCIB a găzduit, joi, a treia ediție a conferinței cu tema ‘Necesitatea clauzei de arbitraj în contractele de achiziții publice’, organizată de Curtea de Arbitraj București (CAB), alături de Revista Club Antreprenor.

‘Succesul investițiilor publice depinde nu doar de finanțare, ci și de existența unor mecanisme eficiente de gestionare și soluționare a disputelor care pot apărea pe parcurs. Din perspectiva mediului de afaceri, timpul este una dintre cele mai valoroase resurse. Litigiile care se prelungesc ani de zile generează costuri suplimentare, afectează fluxurile financiare, întârzie implementarea proiectelor și creează incertitudine. Tocmai de aceea, Camera București consideră că arbitrajul trebuie să rămână pe agenda publică a decidenților ca o alternativă modernă și eficientă de soluționare a litigiilor’, a declarat, în deschiderea conferinței, Gabriela Iftene.

Evenimentul, moderat de av. Cosmin Marina, președinte CAB, și de conf. univ. dr. Carmen Todică, a avut loc în contextul în care, în ultimii ani, la nivelul celor mai multe autorități publice locale și centrale volumul de achiziții publice de lucrări, produse și servicii s-a menținut la un nivel ridicat.

La conferință au luat parte: consilieri și directori juridici din instituții și din companii de stat și private; membri ai conducerii aparatului administrativ al primăriilor; economiști și directori financiari; avocați; arbitri; reprezentanți ai mediului de afaceri și ai unor organizații neguvernamentale interesați să apeleze la arbitraj, dar și aplicanți ai arbitrajului, ca alternativă la soluționarea în instanță a litigiilor în contractele de achiziții publice.

‘Înainte de contracția economiei, anual, pe rolul instanțelor de judecată se înregistrau circa 3,5 milioane litigii noi, conform rapoartelor oficiale ale Consiliului Superior al Magistraturii. Acum, în aceste condiții dificile din punct de vedere economic, numărul de litigii este în creștere. În acest context, includerea clauzei compromisorii în contractele de achiziție publică degrevează semnificativ instanțele statale. În plus, datorită celerității soluționării cauzei, contribuie la înscrierea în parametri bugetați a execuției contractului de achiziție publică. Astfel, se pot duce la bun-sfârșit proiecte de importanță publică, evitându-se pierderea finanțării, plata penalităților de întârziere, precum și deteriorarea imaginii părților implicate’, a subliniat Marina.

În prima parte a evenimentului, Geanina Atănasoaiei, director general adjunct, Uniunea Națională a Notarilor Publici din România, Liviu Bostan, vicepreședinte Institutul Național de Administrație, Oana Zaharia, manager, Institutul Național al Patrimoniului și avocat dr. Ștefan Naubauer, reprezentantul Baroului București, au oferit participanților perspective interesante cu privire la arbitraj, ca alternativă la soluționarea litigiilor la instanța statală.

În panelul tehnic, participanții au avut ocazia de a intra în dialog cu Mădălina Elena Grecu, fost judecător la Înalta Curte de Casație și Justiție, Cristina Breden, director al Direcției Control Achiziții Publice din cadrul Curții de Conturi a României, Horațiu Pătrașcu, fost judecător la Înalta Curte de Casație și Justiție, actualmente arbitru în cadrul CAB, și cu Andrei Tinu, fost președinte al Autorității Naționale pentru Cetățenie, pe subiecte utile, precum: considerații de drept comparat pe tema clauzei compromisorii în contractele de achiziție publică – abordarea Italiei, cadrul legal actual, remediile și căile de atac în contractele de achiziții publice, celeritatea procedurilor arbitrale, aspectele care ar trebui luate în considerare atunci când se optează pentru arbitraj în soluționarea unui litigiu într-un contract de achiziție publică.

Horațiu Pătrașcu, fost judecător la Înalta Curte de Casație și Justiție, a subliniat necesitatea unei reglementări speciale în materia achizițiilor publice și în ceea ce privește convenția arbitrală/clauza compromisorie în materia achizițiilor publice. În context a vorbit pe larg despre prevederile HG nr.1/2018 pentru aprobarea condițiilor generale și specifice pentru anumite categorii de contracte de achiziție aferente obiectivelor de investiții finanțate din fonduri publice, exemplu de reglementare infralegală, cu depășirea competenței de reglementare și necorelare legislativă.

Complementar, au fost discutate pe larg: avantajele soluționării litigiilor prin arbitraj; aspecte procedurale privind constituirea tribunalului arbitral; termenele procedurale; particularități în administrarea probelor; costurile arbitrajului, comparativ cu cele din instanța de drept comun.

Specialiștii prezenți au atras atenția că la companii și instituții mari, apelarea la arbitraj este o practică curentă, însă la nivelul autorităților publice locale există încă reticență în a introduce clauza compromisorie. În acest context, a fost subliniată importanța creșterii gradului de conștientizare cu privire la avantajele arbitrajului, ca modalitate alternativă de soluționare a litigiilor.

What do you think?

50 Points
Upvote Downvote

Written by

Iranul va depune o plângere la FIFA cu privire la „restricţiile” care i-au fost „impuse” în timpul Cupei Mondiale

Iranul va depune o plângere la FIFA cu privire la „restricţiile” care i-au fost „impuse” în timpul Cupei Mondiale

Ministrul rus de externe nu consideră UE un partener potrivit de negocieri privind #Ucraina

Ministrul rus de externe nu consideră UE un partener potrivit de negocieri privind #Ucraina