in

Arbitrul Anthony Taylor şi-a anunţat retragerea din activitate. El a arbitrat 831 de meciuri

Arbitrul Anthony Taylor şi-a anunţat retragerea din activitate. El a arbitrat 831 de meciuri

Anthony Taylor şi-a anunţat retragerea din activitate într-un comunicat publicat marţi. La 47 de ani, arbitrul englez pune capăt unei cariere de peste două decenii, marcată de 831 de meciuri arbitrate.

Ultimul său meci va rămâne optimile de finală ale Cupei Mondiale din 2026 dintre Spania şi Portugalia, câştigat de “La Roja” (1-0), viitoarea campioană mondială.

Pe parcursul celor 16 sezoane petrecute în Premier League, Taylor a arbitrat, în total, 432 de meciuri în prima ligă engleză.

De asemenea, el a arbitrat finala Ligii Campionilor din 2024 dintre Borussia Dortmund şi Real Madrid (0-2).

“A arbitra la cel mai înalt nivel a fost un privilegiu imens, dar presiunea este intensă, iar atenţia este constantă”, a declarat el în comunicatul său, înainte de a adăuga: “A sosit momentul să mă retrag şi să încep următorul capitol al carierei mele”.

Un arbitru de referinţă

Pe scena internaţională, Anthony Taylor s-a impus, de asemenea, ca unul dintre arbitrii de referinţă.

Înscris timp de 14 ani pe lista internaţională a FIFA, a arbitrat la două Cupe Mondiale, în Qatar, în 2022, şi apoi în această vară, precum şi în Liga Campionilor în fiecare sezon începând din 2016.

“Palmaresul” său include, de asemenea, două finale ale Cupei Angliei (2017 şi 2020), finala Cupei Ligii din 2015 şi finala barajelor din Championship din 2018.

viewscnt

What do you think?

50 Points
Upvote Downvote

Written by

Beatrice Mahler: Uităm că organismul nostru are nevoie de mişcare, că avem nevoie măcar o oră pe zi să fim cu noi şi nu doar pentru psihic, ci şi pentru corp

Beatrice Mahler: Uităm că organismul nostru are nevoie de mişcare, că avem nevoie măcar o oră pe zi să fim cu noi şi nu doar pentru psihic, ci şi pentru corp

Sindicatul TAROM solicită demiterea Consiliului de Administrație: Compania a ratat țintele financiare asumate în planul de restructurare

Sindicatul TAROM solicită demiterea Consiliului de Administrație: Compania a ratat țintele financiare asumate în planul de restructurare