O conductă de gaze a fost spartă, marți, în timpul unor lucrări efectuate pe o stradă din municipiul Pitești, informează Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Argeș.
Pompierii de la Detașamentul Pitești au intervenit cu o autospecială de stingere, un echipaj CBRN și o ambulanță SMURD de prim ajutor calificat.

‘Este vorba despre o conductă subterană, spartă în urma efectuării unor lucrări în zona respectivă. (…) Pompierii asigură măsuri specifice, până la sosirea unei echipe a distribuitorului de gaz’, se precizează într-o informare transmisă de ISU Argeș.
Conform aceleiași surse, nu s-a impus evacuarea locatarilor din zona în care a avut loc incidentul.


