Argeş: Muncitor mort după ce a fost lovit de un buldoexcavator. El se afla într-un şanţ şi colegul său de pe utilaj nu l-a observat

Un muncitor care făcea parte dintr-o echipă care lucrează la reabilitarea unui drum judeţean din Argeş a murit, joi, după ce a fost lovit de un buldoexcavator. El se afla într-un şanţ, încercând să taie o rădăcină, iar colegul său care manevra utilajul nu l-a observat. Echipajul medical trimis de urgenţă la locul incidentului l-a găsit semiconştient, însă nu i-a putut salva viaţa.

Incidentul soldat cu moartea bărbatului a avut loc, joi, pe un drum judeţean care traversează comuna argeşeană Lunca Corbului.
”Din verificările preliminare a rezultat că bărbatul în cauză, de 53 de ani, din comuna Sârbii Măgura, judeţul Olt, ce participa la lucrări de modernizare pe DJ 679, a fost accidentat în zona inferioară a corpului, în împrejurări ce vor face obiectul cercetărilor. Pentru asigurarea cadrului legal necesar verificărilor, în cauză urmează să fie întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de ucidere din culpă, precum şi neluarea, respectiv nerespectarea măsurilor de securitate şi sănătate în muncă”, informează reprezentanţii Poliţiei judeţene Argeş.
Surse judiciare au precizat pentru News.ro că primele verificări indică faptul că muncitorul făcea parte din echipa care măsura cotele drumului. El a intrat într-un şanţ deja săpat, unde a găsit o rădăcină. Fără să îşi anunţe colegii, a luat o drujbă şi a intrat în şanţ pentru a tăia bucata de lemn, moment în care colegul care conducea utilajul a dat în spate şi l-a lovit. 
La sosirea echipajului medical de urgenţă, bărbatul era semiconştient, însă în scurt timp a intrat în şoc hemoragic şi a murit.

viewscnt

Nava-şcoală ”Mircea” a plecat din Portul Militar Constanţa în marşul internaţional de instrucţie/ Velierul urmează să ajungă la New York pentru a marca Freedom250, cea de-a 250-a aniversare a Statelor Unite – FOTO

EANA, reprezentată în noul board al Digital Media Licensing Association pentru mandatul 2026-2028