Sute de credincioși s-au strâns, luni, la Biserica Sfântul Pantelimon din curtea Spitalului Județean de Urgență (SJU) Pitești, unde a fost adus Brâul Maicii Domnului de la Mănăstirea Kato Xenia din Grecia.
Programul religios, la care asistă atât localnici, cât și pelerini veniți din alte zone ale țării, a început înainte de prânz.
”Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Calinic, Arhiepiscopul Argeșului și Muscelului, credincioșii din Pitești și din împrejurimi sunt așteptați să se închine la Brâul Maicii Domnului și să participe la slujbele oficiate în aceste două zile. (…) Pentru Spitalul Județean de Urgență Pitești, aceste două zile reprezintă nu doar momente de rugăciune, ci și un prilej de întâlnire între credință, speranță și grija pentru cei aflați în suferință”, au transmis reprezentanții unității medicale.
Slujbe vor fi oficiate și în cursul zilei de marți, după care Brâul Maicii Domnului își va continua drumul către Mănăstirea Kato Xenia.
”Este un moment care ne bucură și ne emoționează. Brâul Maicii Domnului a ajuns, pentru prima dată în județul Argeș, la Biserica Sfântul Pantelimon, chiar în curtea spitalului, și va rămâne aici și mâine. Pentru pacienții noștri, pentru familiile lor, pentru colegii mei, dar și pentru toți cei care vor veni să se roage, sunt două zile cu o însemnătate aparte”, a declarat managerul SJU Pitești, Adrian Dumbravă.


