in ,

Argeș: Peste o sută de lucrări vor fi prezentate la ediția din acest an a Expoziției Naționale de Artă Naivă

Argeș: Peste o sută de lucrări vor fi prezentate la ediția din acest an a Expoziției Naționale de Artă Naivă

Peste o sută de lucrări vor fi prezentate la ediția din acest an a Expoziției Naționale de Artă Naivă, care va fi vernisată vineri, la Muzeul Județean Argeș din Pitești.

Evenimentul de tradiție, ajuns la ediția cu numărul 58, este dedicat uneia dintre cele mai autentice forme de expresie artistică și reunește artiști din întreaga țară.

‘Ediția din acest an aduce în prim-plan 102 lucrări reprezentative pentru arta naivă contemporană, remarcabile prin cromatica vie și diversitatea temelor inspirate din viața cotidiană, din universul personal al creatorilor și din specificul cultural românesc. Prin spontaneitate, umor și sensibilitate, lucrările expuse invită publicul să descopere o lume în care simplitatea expresiei se împletește cu profunzimea trăirilor’, se arată într-un comunicat al Muzeului Județean Argeș.

Conform aceleiași surse, arta naivă se distinge prin autenticitate, libertate de expresie și o perspectivă aparte asupra lumii.

‘Dincolo de culoare și de aparenta simplitate a formelor, ea vorbește despre oameni, identitate și bucuria de a crea, oferind privitorului prilejul unei întâlniri cu emoția și frumusețea lucrurilor simple’, se mai menționează în comunicat.

Vernisajul este programat vineri, la ora 10:00, în prezența artiștilor participanți, a reprezentanților instituțiilor culturale, a criticilor de artă și a publicului iubitor de artă.

Expoziția va putea fi vizitată în perioada 23 octombrie – 5 decembrie, de marți până duminică, între orele 9:00 și 17:00, la Galeria de Artă Naivă din cadrul Muzeului Județean Argeș.

What do you think?

50 Points
Upvote Downvote

Written by

Fotbal: St Louis City SC a cucerit în premieră US Open Cup

Fotbal: St Louis City SC a cucerit în premieră US Open Cup

Neamț: Maria Apostol (USR) a demisionat din funcția de prefect

Neamț: Maria Apostol (USR) a demisionat din funcția de prefect