in ,

Armata americană anunță că a deschis focul asupra unei nave ce încălca blocada asupra porturilor iraniene

Armata americană anunță că a deschis focul asupra unei nave ce încălca blocada asupra porturilor iraniene

Armata americană a anunțat marți că a deschis focul asupra unei nave sub pavilion panamez ce încerca să se apropie de un port iranian, încălcând blocada instaurată de Washington, transmit AFP și dpa.

Un elicopter a lansat două rachete asupra sălii mașinilor navei-cargo Vela Nova, după ce echipajul acesteia ”ignorase” avertismentele americane, a precizat Comandamentul militar american pentru Orientul Mijlociu (CENTCOM), într-un comunicat publicat pe platforma X.

Este a treia oară când armata americană face uz de forță pentru a fi respectată blocada impusă de SUA asupra porturilor iraniene de la introducerea acestei măsuri, pe 14 iulie. Forțele americane afirmă că de atunci au redirecționat 55 de nave ce încercau să treacă.

În perioada 15 aprilie-15 iunie, armata americană a tras asupra a nouă nave și a redirecționat alte peste 140.

Președintele american Donald Trump a dat noi asigurări, marți seară, că Statele Unite exercită un ”control total” asupra strâmtorii Ormuz, cale maritimă strategică la care Teheranul a limitat accesul după lansarea ofensivei americano-israeliene contra Iranului, pe 28 februarie.

”În prezent avem un control total al strâmtorii Ormuz. Avem acolo un control total – noi, nu altcineva”, a declarat Trump în fața jurnaliștilor.

El a spus că nu are încredere în Iran. ”Sunt ultima persoană care are încredere în Iran. Iranienii m-au mințit constant. Avem acum un control total asupra strâmtorii Ormuz. Ei nu dețin controlul”, a adăugat liderul american.

Aproximativ o cincime din petrolul brut consumat la nivel global era transportat prin strâmtoarea Ormuz înaintea izbucnirii războiului din Iran.

What do you think?

50 Points
Upvote Downvote

Written by

Tenis: Coco Gauff și Elena Rîbakina, în semifinale la Toronto (WTA)

Tenis: Coco Gauff și Elena Rîbakina, în semifinale la Toronto (WTA)

Botoșani: Aproximativ 80 de tone de furaje au ars în urma unui incendiu provocat intenționat

Botoșani: Aproximativ 80 de tone de furaje au ars în urma unui incendiu provocat intenționat