Armata americană se pregătește pentru o posibilă acțiune militară împotriva Cubei, a relatat vineri postul CBS News, care afirmă că a avut acces la un document intern, relatează agenția EFE.
Rezerva armatei SUA analizează dacă poate pune la dispoziția Comandamentului de Sud întăriri pentru forțele de poliție, personal medical și alte unități de sprijin, potrivit documentului menționat.
Solicitarea se încadrează în planificarea militară legată de Cuba, au declarat mai mulți oficiali americani pentru postul CBS, deși textul nu conține referiri directe la Cuba.
Cu toate că documentul nu precizează efectivele de trupe necesare și nici nu menționează ca vreo unitate să fi primit ordin de desfășurare, în acesta se solicită comandamentelor din subordine informații despre disponibilitatea a șase unități care să fie pregătite pentru a fi plasate sub autoritatea Comandamentului de Sud al SUA într-un termen de 90 până la 120 de zile.
Printre aceste unități sunt menționate un batalion de sprijin logistic în acțiuni de luptă, specializat în coordonarea logisticii, precum transporturile, mentenanța echipamentelor, furnizarea de combustibili și de provizii, împreună cu un batalion de geniu. Documentul menționează și crearea unei brigăzi medicale pentru a comanda și coordonarea unităților medicale.
Respectivul document, datat cu săptămâna trecută, apare într-un moment de presiuni intense din partea administrației președintelui Donald Trump asupra Cubei, cu obiectivul de a impune în această țară o schimbare de regim politic.
Cel mai recent conflict dintre Trump și guvernul cubanez a avut loc săptămâna aceasta la Adunarea Generală a ONU, când delegația cubaneză a părăsit sala după ce președintele american a descris Cuba drept ‘un stat eșuat (…) care va cădea’.
De asemenea, Trump a recunoscut faptul că administrația sa ‘urmărește o schimbare fundamentală în Cuba’, acțiune despre care a spus că este condusă de secretarul său de stat Marco Rubio, un politician de origine cubaneză.
După ce l-a capturat în ianuarie pe președintele venezuelean Nicolas Maduro, administrația președintelui Trump a sporit presiunea asupra Cubei, împotriva căreia, în plus față de embargoul comercial impus de SUA încă din anul 1962, a impus o blocadă petrolieră care a exacerbat criza economică și socială din insulă, concomitent cu amenințări repetate din partea liderului de la Casa Albă că ar putea ‘prelua controlul’ asupra acestei țări.
Washingtonul și Havana au avut unele contacte pentru a negocia o ieșire din acest conflict, în timp ce Cuba afirmă că schimbările în țară pot fi decise doar de poporul cubanez și acuză Statele Unite că pregătesc o agresiune militară.


