Asaltul Moscovei asupra Republicii Moldova continuă – Rusia va încerca să obţină controlul asupra Parlamentului de la Chişinău

Directorul SIS a menţionat, printre altele, că statul rus va încerca să implementeze în 2025 aceeaşi strategie ca şi până acum, pentru a obţine control asupra Parlamentului Republicii Moldova. Potrivit oficialului, pentru a-şi atinge scopul, Moscova va încerca să infiltreze în mediul politic persoane şi entităţi afiliate sau aflate sub controlul său, scrie NewsMakwer.

„Strategia lor a fost, este şi va fi şi în 2025 infiltrarea în mediul politic a persoanelor şi entităţilor afiliate sau controlate, inclusiv acoperit de către Federaţia Rusă, în scopul obţinerii controlului asupra Parlamentului şi, respectiv, a celorlalte instituţii din ţară. Această strategie mizează pe corupţie politică şi electorală, dezinformare şi manipulare, dar şi acţiuni stradale şi dezordine”, a menţionat el.

Organizaţia criminală condusă de Ilan Şor a încercat să influenţeze rezultatele alegerilor prezidenţiale şi ale referendumului constituţional din octombrie printr-o schemă de corupere electorală. Conform anchetei, organizaţia Şor a mobilizat peste 130.000 de persoane pentru a influenţa votul, folosind fonduri de la PSB Bank, o bancă rusească sancţionată internaţional. Procurorii estimează că numărul celor implicaţi ar putea depăşi 300.000 , iar în perioada septembrie-octombrie au fost identificaţi 39 de milioane de dolari care au circulat prin reţea.

Directorul SIS a menţionat, printre altele, că statul rus va încerca să implementeze, în 2025, aceeaşi strategie ca şi până acum, pentru a obţine control asupra Parlamentului Republicii Moldova.

Sursa: www.stiripesurse.ro

Laserul de la Măgurele va fi gata în 2026 – Guvernul anunță că investiția costă mai mult!

Primăvara europeană se vede la București! FCSB scoate un punct uriaș în Germania