in ,

Asociaţia Pro Infrastructură solicită oficialilor CNAIR să deschidă circulaţia pe autostrada A3, între Poarta Sălajului şi Zimbor, până cel târziu la sfârşitul lunii iulie/ Reproşurile aduse companiei şi reprezentanţilor UMB – FOTO

Asociaţia Pro Infrastructură solicită oficialilor CNAIR să deschidă circulaţia pe autostrada A3, între Poarta Sălajului şi Zimbor, până cel târziu la sfârşitul lunii iulie/ Reproşurile aduse companiei şi reprezentanţilor UMB – FOTO

Asociaţia Pro Infrastructură solicită oficialilor Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) să deschidă circulaţia pe autostrada A3, între Poarta Sălajului şi Zimbor, până cel târziu la sfârşitul lunii iulie. „Nu mai este timp de irosit, lotul fiind şi aşa foarte întârziat. Mai sunt doar mărunţişuri de pus la punct în zona unui zid de sprijin şi în nodul Românaşi”, adaugă aceeaşi sursă. Potrivit sursei citate, „din păcate”, tronsonul Nădăşelu-Zimbor „mai are de aşteptat”, în condiţiile în care „şi aici UMB a ieşit mult din contract”.

„Solicităm oficialilor CNAIR şi constructorului UMB să deschidă circulaţia pe A3 între Poarta Sălajului şi Zimbor până cel târziu la sfârşitul acestei luni. Nu mai este timp de irosit, lotul fiind şi aşa foarte întârziat. Mai sunt doar mărunţişuri de pus la punct în zona unui zid de sprijin şi în nodul Românaşi. Din păcate, tronsonul Nădăşelu-Zimbor mai are de aşteptat. Şi aici UMB a ieşit mult din contract. Are acum doar câteva echipe la structuri, taluzări, asfalt, marcaje şi finisare ici-colo, plus în spaţiile de servicii. Minimul necesar ca să termine cândva prin octombrie, în pas lejer. Grosul armatei UMB este pe A7, după cum am explicat din 2023 încoace”, afirmă reprezentanţii Asociaţiei Pro Infrastructură într-o postare pe Facebook.

Sursa citată precizează că, „din fericire”, „turcii de la Ozaltin pot să dea gata devierile de la Topa Mică şi Nădăşelu în decembrie, cu vreo 3 luni înainte de termen”.

„Atunci şoferii vor putea circula pe toţi cei 42,3 kilometri dintre Poarta Sălajului şi Nădăşelu şi mai departe pe Autostrada A3 până la Târgu Mureş, peste 155 kilometri”, menţionează sursa citată.

Potrivit Asociaţiei Pro Infrastructură, contractele de pe Nădăşelu-Zimbor şi Zimbor-Poarta Sălajului „împlinesc şase ani de existenţă”, fiind „semnate cu UMB în 28.12.2020, respectiv 01.07.2020”. 

„Ambele prevăd câte 12 luni de proiectare şi alte 24 de execuţie. Au primit ordinele de începere în 25.01.2021 şi 31.05.2021 şi autorizaţiile de construire în mai multe etape în 2021, ultima fiind dată în decembrie 2021. Conform termenelor iniţiale, ar fi trebuit să fie finalizate în decembrie 2023, cel mai târziu în august 2024 dacă socotim şi disputele tehnice din dealul Zimbor şi dificultăţile din teren. Antreprenorul UMB este responsabil pentru o bună parte din întârziere, chiar dacă ţinem cont de problemele cu alunecările masive, cum ar fi cele de la Nădăşelu din septembrie 2021 şi de la Topa Mică în 2022, şi chiar dacă includem bâlbele, tergiversările şi indeciziile oficialilor CNAIR prin care am pierdut un an de zile”, explică sursa citată.

Conform aceleiaşi surse, contractul aferent devierilor de traseu de la Nădăşelu şi Topa Mică a fost semnat cu Ozaltin în 5 iunie 2024 şi prevede nouă luni de proiectare şi 18 de execuţie. 

„Ordinul de începere aferent lucrărilor a fost dat în 04.08.2025, iar autorizaţiile de construire au fost emise în 11.07.2025 şi 01.09.2025. Aşadar, termenul de finalizare este martie 2027”, mai arată Asociaţia Pro Infrastructură.

viewscnt

What do you think?

50 Points
Upvote Downvote

Written by

Suceava: O femeie şi două fete de şapte şi opt ani au fost duse la spital după ce s-au răsturnat cu un scuter în localitatea Vicovu de Jos/ Ele au suferit diverse traumatisme, dar sunt conştiente

Suceava: O femeie şi două fete de şapte şi opt ani au fost duse la spital după ce s-au răsturnat cu un scuter în localitatea Vicovu de Jos/ Ele au suferit diverse traumatisme, dar sunt conştiente

Iran: Trei dintre fiii lui Ali Khamenei, prezenţi la funeralii. Însă lipseşte succesorul liderului iranian – VIDEO

Iran: Trei dintre fiii lui Ali Khamenei, prezenţi la funeralii. Însă lipseşte succesorul liderului iranian – VIDEO