in ,

ASPES cere premierului să acorde prioritate economiei și propune patru măsuri fără costuri suplimentare

ASPES cere premierului să acorde prioritate economiei și propune patru măsuri fără costuri suplimentare

Asociația pentru Studii și Prognoze Economico-Sociale (ASPES) solicită premierului Luca Niculescu să acorde atenție economiei încă din primele zile ale mandatului și propune patru direcții de acțiune care nu necesită cheltuieli bugetare suplimentare.

Într-o scrisoare deschisă adresate șefului Executivului, ASPES susține organizarea unui dialog economic lunar, consultări privind finanțarea investițiilor productive și înființarea unei autorități naționale de prognoză și planificare economico-socială.

‘Asociația pentru Studii și Prognoze Economico-Sociale (ASPES) vă adresează, prin această scrisoare deschisă, o singură solicitare, aceea de a acorda atenție economiei, din primele zile ale mandatului, atenția pe care partidele politice i-au refuzat-o. Mediul de afaceri, antreprenorii care produc și plătesc salarii și taxe, sistemul financiar-bancar care decide dacă și cât se investește, mediul academic, universitar și de cercetare, capabil să fundamenteze deciziile pe date verificate și pe realitățile vieții economice, au nevoie de un interlocutor stabil la Palatul Victoria. Lăsați politicul să-și consume energia în disputele care îi aparțin, fără să mai încurce economia’, se arată în scrisoarea semnată de președintele ASPES, Constantin Boștină, și de secretarul general al asociației, Laurențiu Ciornei.

Reprezentanții organizației susțin că economia României a fost grav afectată de neînțelegerile politice din ultimele luni, invocând contracția produsului intern brut, creșterea datoriei publice și nivelul ridicat al inflației.

‘Parlamentul a învestit Guvernul pe care îl conduceți la 20 octombrie 2026, cu 280 de voturi, după aproape șase luni în care România a fost administrată de un Executiv interimar, limitat la gestionarea treburilor curente. Economia a fost influențată grav de neînțelegerile politice, a pierdut teren în tot acest răstimp, de vreme ce produsul intern brut s-a contractat cu 1,6% în primul semestru, datoria publică a depășit în luna mai pragul legal de 60% din PIB, iar inflația anuală a urcat din nou în septembrie, la 6,61%, cea mai ridicată din Uniunea Europeană’, precizează sursa citată.

Potrivit ASPES, ponderea producției industriale în PIB a scăzut la 16,04% în primul semestru al acestui an, față de o medie de 19,1% în Uniunea Europeană, iar investițiile străine directe au înregistrat un declin semnificativ în trimestrul al doilea.

‘Investițiile străine directe (ISD) au înregistrat, în trimestrul II al anului 2026, o scădere semnificativă de 82%; au fost investite numai 669 milioane de euro față de 3,72 miliarde euro în aceeași perioadă a anului 2025’, se menționează în document.

În acest context, asociația propune instituirea unui dialog economic lunar între Guvern și reprezentanții mediului de afaceri, precum și consultări sistematice cu instituțiile financiare pentru susținerea investițiilor productive.

‘Un dialog economic cu calendar fix, lunar, între Guvern, organizațiile patronale, IMM-uri, camerele de industrie și comerț, reprezentanții antreprenorilor români, cu rezultatele consultării făcute publice și trimise ministerelor spre rezolvare’, reprezintă prima propunere a organizației.

Totodată, ASPES consideră necesară implicarea Băncii Naționale a României, a instituțiilor bancare și a pieței de capital în identificarea soluțiilor de finanțare a economiei.

‘O consultare sistematică a Băncii Naționale, a băncilor și a pieței de capital asupra finanțării investițiilor productive, într-un moment în care aproape 70% din investițiile publice depind de fonduri europene’, se arată în scrisoare.

În document, reprezentanții asociației atrag atenția asupra nivelului redus al intermedierii financiare, în condițiile în care sistemul bancar este solid și profitabil.

‘În prezent, în România, finanțarea bancară pentru economie traversează o perioadă marcată de un paradox structural profund: sistemul bancare românesc este solid și profitabil, însă intermedierea financiară este la un nivel extrem de scăzut pe fondul unui apetit masiv al băncilor de a finanța statul în detrimentul companiilor private’, susțin semnatarii scrisorii.

O altă propunere vizează implicarea mediului academic și de cercetare în elaborarea măsurilor fiscale și a bugetului pentru anul viitor, în condițiile nivelului redus al finanțării publice pentru cercetare.

‘Implicarea Academiei Române, a universităților și a institutelor de cercetare în fundamentarea măsurilor fiscale și a bugetului pe 2027, construit pe o prognoză multianuală, cu o finanțare publică a cercetării care să depășească pragul actual de 0,09% din PIB, singurul sub 0,1% din Uniunea Europeană’, se arată în scrisoare.

De asemenea, organizația solicită înființarea unei structuri care să asigure continuitatea deciziilor economice, indiferent de schimbările politice.

‘Înființarea de urgență a unei autorități naționale de prognoză și planificare economico-socială, subordonată Parlamentului, care să asigure continuitatea deciziilor economice dincolo de ciclurile electorale și schimburile prea dese la guvernare’, reprezintă cea de-a patra propunere a ASPES.

Reprezentanții asociației își exprimă disponibilitatea de a prezenta premierului analizele și propunerile economice elaborate în ultimii ani și susțin că relansarea producției trebuie să reprezinte o prioritate pentru noul Executiv.

‘Conducerea ASPES, împreună cu specialiști în economie, finanțe și cercetare din rețeaua asociației, este pregătită să vă prezinte, la data pe care o veți considera potrivită, analizele și propunerile acumulate în acești ani. Le punem la dispoziția oricărui guvern care acceptă să le judece după date și să le aplice după un calendar public, iar Guvernul pe care îl conduceți are acum, după luni de așteptare, prilejul de a-și începe mandatul cu relansarea economie și, în principal a producției, singura producătoare de bani la bugetul statului. Producția aduce bani la bugetul Statului; impozitele și taxele sufocă producția’, se arată în finalul scrisorii.

ASPES este o organizație neguvernamentală, apolitică și fără scop patrimonial, înființată în 2003, care reunește membri ai Academiei Române, profesori universitari, cercetători, economiști, antreprenori și specialiști din sistemul financiar-bancar.

Asociația editează revista Economistul și a organizat în ultimii ani dezbateri și conferințe dedicate modelului economic românesc, politicilor de industrializare, finanțării investițiilor și reformei instituțiilor statului.

What do you think?

50 Points
Upvote Downvote

Written by

Baschet: NBA – New York Knicks, campioana en titre, la a treia înfrângere consecutivă

Baschet: NBA – New York Knicks, campioana en titre, la a treia înfrângere consecutivă

USR și PNL – o nouă cerere pentru comisia ‘Mykonos-Nordis’; Stoica: Cer PSD să o supună votului plenului

USR și PNL – o nouă cerere pentru comisia ‘Mykonos-Nordis’; Stoica: Cer PSD să o supună votului plenului