in ,

Astronauta franceză Sophie Adenot va realiza o a doua ieșire extravehiculară pe orbită

Astronauta franceză Sophie Adenot va realiza o a doua ieșire extravehiculară pe orbită

La o săptămână după prima sa ieșire în spațiu istorică pentru Franța, astronauta franceză Sophie Adenot se va aventura marți în afara Stației Spațiale Internaționale (ISS) pentru a doua oară, pentru a-și finaliza misiunea, transmite AFP.

Astronauta franceză în vârstă de 44 de ani și-a petrecut ziua de duminică pregătindu-se pentru această nouă ieșire în spațiu, potrivit unui videoclip postat pe contul ei de Instagram în care apare probându-și costumul spațial și verificându-și echipamentul alături de colegul ei de echipaj, astronautul american Anil Menon.

Ieșirea în spațiu, menită să înlocuiască o antenă de comunicații, este programată să înceapă la ora 12:35 GMT (14:35, ora Parisului) și să dureze aproximativ șase ore și jumătate.

Pe 18 august, astronauta a devenit prima femeie franceză care a efectuat o ieșire extravehiculară în spațiu, la 400 de kilometri deasupra Pământului. Înaintea ei, doar patru astronauți francezi au pășit în vidul spațiului.

”Probabil că se auzea în vocea mea la radio, dar mi-a plăcut foarte mult să lucrez în vidul spațiului. Este o adevărată aventură în cadrul unei aventuri, cu atât mai minunată cu cât este o experiență de echipă”, a scris Sophie Adenot pe rețelele de socializare.

Făcând echipă cu Anil Menon, ea a petrecut mai mult de șase ore în afara ISS demontând o antenă Spațiu-Sol (SGANT) defectă. Acest echipament este folosit pentru a transmite date și a permite comunicații de mare viteză între Centrul de Control al Misiunii din Houston, Texas, și stația spațială.

Dar, întârziați de șuruburi și conectori încăpățânați, cei doi astronauți nu au avut timp să înlocuiască antena cu una nouă, așa cum fusese planificat inițial.

”Meșterii amatori, mecanicii și oricine lucrează manual știu asta: uneori există o prăpastie între teorie și practică”, a filozofat astronauta, în timp ce aceste dificultăți au stârnit comentarii sexiste pe rețelele de socializare.

Acest scenariu fusese ”anticipat”, a subliniat NASA după această primă ieșire în spațiu, lăudând ‘munca excelentă’ a astronauților și felicitându-i pentru ”perseverența și rezistența” lor în fața provocărilor cu care s-au confruntat.

În timpul ieșirii lor în spațiu de marți, Sophie Adenot și Anil Menon vor trebui să finalizeze această operațiune prin instalarea noii antene și colectarea de date.

Dacă au timp, astronauții vor încerca, de asemenea, să înlocuiască un dispozitiv numit retroreflector de pe exteriorul stației. Această ultimă operațiune ar putea fi finalizată și în timpul unei alte ieșiri în spațiu de întreținere programate pe 1 septembrie, potrivit NASA.

Ca și în cazul primei lor misiuni, Sophie Adenot și Anil Menon vor fi asistați în interiorul ISS de colegii lor de echipaj Jessica Meir și Jack Hathaway, care vor opera brațul robotic Canadarm2.

Inginer calificat și fost pilot de teste, Sophie Adenot a devenit a doua femeie franceză din istorie care a zburat în spațiu în februarie, călcând pe urmele pionierei Claudie Haignere în 1996 și 2001.  

What do you think?

50 Points
Upvote Downvote

Written by

Fotbal: Victorie la limită pentru Chelsea în campionatul Angliei

Fotbal: Victorie la limită pentru Chelsea în campionatul Angliei

SUA intenționează să revoce mii de vize turistice și de afaceri ale celor care ulterior solicită azil

SUA intenționează să revoce mii de vize turistice și de afaceri ale celor care ulterior solicită azil