Astronautul canadian Jeremy Hansen, membru al echipajului misiunii Artemis II lansate de NASA pentru a realiza un ocol în jurul Lunii, se va pensiona în luna septembrie, a anunțat luni agenția spațială canadiană, informează AFP.
Lansați pe 1 aprilie din Florida, Jeremy Hansen și astronauții americani Reid Wiseman, Christina Koch și Victor Glover s-au aventurat mai departe în profunzimile spațiului decât oricare alt om înaintea lor și au adus înapoi pe Terra sute de gigaocteți de date obținute în timpul acelui prim periplu lunar realizat de un echipaj uman după ultima misiune Apollo din 1972.
Jeremy Hansen, un fost pilot pe avioane de vânătoare, în vârstă de 50 de ani, a devenit primul non-american din istorie care a survolat satelitul natural al Pământului. Misiunea Artemis II a reprezentat primul său zbor în spațiu.
‘În timpul recentei misiuni istorice Artemis II, Jeremy Hansen i-a adus pe canadieni mai aproape de Lună și a arătat lumii întregi rolul Canadei în domeniul explorării spațiale cu echipaj uman’, a transmis agenția spațială canadiană într-un comunicat.
Hansen va părăsi agenția spațială a Canadei ‘începând din septembrie 2026’ pentru a urmări ‘noi oportunități profesionale’, continuând totodată să rămână rezervist în cadrul Forțelor Aeriene Regale Canadiene, precizează același comunicat.
‘El a intrat în istorie devenind primul canadian care s-a aventurat dincolo de fața nevăzută a Lunii’, a subliniat prim-ministrul Canadei, Mark Carney.


