Arestul preventiv al atacatorului care a ucis o persoană și a rănit alte cinci în regiunea pariziană vineri a fost suspendat din motive psihiatrice, a anunțat duminică Parchetul Național Antiterorist (PNAT), conform AFP.
”În urma unui examen psihiatric efectuat asupra lui Kevin T. sâmbătă seara, arestul său preventiv a fost ridicat”, a explicat PNAT.
”În conformitate cu concluziile expertului psihiatric, suspectul a fost transferat la secția de psihiatrie a sediului poliției (din Paris) pentru o perioadă de observație psihiatrică ce ar putea dura 48 de ore”, a adăugat PNAT, precizând că ”această perioadă va permite autorităților să evalueze dacă starea sa psihiatrică este compatibilă cu posibilitatea continuării interogatoriilor”.
În schimb, ”arestul preventiv pentru cei (patru) membri din anturajul familial și de prieteni al suspectului continuă”.
Printre aceștia se numără mama și tatăl său, a declarat pentru AFP o sursă apropiată cazului.
Analiza toxicologică efectuată asupra lui Kevin T. a relevat ”prezența canabisului și a cocainei în sângele său”, a mai indicat PNAT.
În timpul atacului său sângeros, care a început vineri dimineața în jurul orei 10:00 în Trappes și a continuat în orașul vecin La Verriere, acest rezident al departamentului Yvelines, din regiunea metropolitană Paris, a deschis focul în rafale din mașina sa, omorând un francez de origine africană în vârstă de 26 de ani și rănind alte cinci persoane. Potrivit unei surse polițienești, suspectul era ”foarte calm” când a fost arestat.
O percheziție a dezvăluit că și-a aranjat apartamentul – situat în Plaisir, nu departe de Trappes, potrivit unei alte surse polițienești – cu butelii de gaz și fire electrice conectate la un cronometru.
La fața locului a fost găsit un exemplar al cărții lui Adolf Hitler, ”Mein Kampf”, precum și o Biblie și un Coran, a declarat pentru AFP o sursă apropiată anchetei.
Iar în vehiculul său, un Renault Clio, au fost descoperite ”o mitralieră de tip Sten și o bombă lacrimogenă”, conform PNAT.


