Etiopianul Addisu Gobena și kenyanca Peres Jepchirchir au câștigat duminică maratonul de la Sydney, cu un nou record în cursa masculină, informează Reuters.
Gobena (21 ani) a atacat în ultimul kilometru și a trecut primul linia de sosire, fiind cronometrat pe distanța de 42,195 km în 2 ore 04 min 42 sec. El a îmbunătățit astfel recordul probei cu aproape un minut și jumătate.
Etiopianul, care anul trecut a încheiat maratonul de la Sydney pe locul secund, l-a devansat cu patru secunde pe compatriotul său Chimdessa Debele Gudeta (2 h 04 min 46 sec), poziția a treia fiind ocupată de Tebello Ramakongoana din Lesotho (2h 04 min 57 sec)

Foto: (c) Hollie Adams / REUTERS
La feminin, Peres Jepchirchir (32 ani), medaliată cu aur la JO de la Tokyo, în 2021, s-a impus cu timpul de 2h 18 min 31 sec, la nouă secunde de recordul deținut de olandeza de origine etiopiană Sifan Hassan, actuala campioană olimpică, învingătoare anul trecut la Sydney (2h 18 min 22 sec).
Locul secund a fost ocupat de kenyanca Irine Cheptai (2h 22 min 11 sec), în timp ce etiopianca Shure Demise a ocupat poziția a treia (2h 22 min 33 sec).
Aproximativ 40.000 de alergători, un alt record, au participat la cursa din orașul australian. Maratonul de la Sydney a fost integrat în 2025 în elita curselor de maraton, alături de cele de la Londra, Tokyo, Boston, Berlin, Chicago și New York.
AGERPRES (AS/editor: Mihai Dragomir, editor online: Gabriela Badea)


