Suedezul Armand Duplantis, vedeta săriturii cu prăjina, a câștigat vineri, la Budapesta, proba din cadrul Ultimate Championship, o competiție nouă, creată de Federația internațională de atletism, reușind să sară peste ștacheta plasată la 6,20 metri din prima încercare, informează AFP.
Duplantis, în vârstă de 26 de ani, campion olimpic și mondial și deținător al recordului mondial în această disciplină, își încheie astfel sezonul cu un nou trofeu, deși nu a reușit să-și îmbunătățească recordul mondial (6,31 m, stabilit în martie) pe parcursul verii, fiind pentru prima dată din 2021 când nu a realizat acest lucru.
Vineri, el a încheiat concursul în fața rivalului său grec Emmanouil Karalis, care a avut, de asemenea, o evoluție solidă, trecând peste ștacheta situată la 6,15 m în ciuda unei căzături urâte în pragul de oprire, suferite anterior în timpul competiției, și a norvegianului Sondre Guttormsen (5,95 m).
‘Dacă voi câștiga la Ultimate Championship, voi avea un titlu pe care Usain Bolt nu îl deține, ceea ce este un lucru rar’, a spus Duplantis zâmbind, înaintea noii competiții.
Duplantis a reușit acest lucru, în urma unui concurs dominat de la început până la sfârșit, suedezul reușind să treacă de fiecare înălțime din prima încercare, cu excepția tentativelor de a stabili un nou record mondial la 6,32 m.
Deși a fost afectat de o problemă la piciorul stâng încă din luna iulie, de la reuniunea de la Londra, Duplantis a avut un final de sezon de o constanță remarcabilă, fiind impulsionat de Emmanouil Karalis, care, deși nu a reușit încă să-l învingă, nu i-a oferit niciodată o victorie facilă.
Conceput de Federația internațională de atletism pentru a-și spori audiența în afara marilor campionate (Jocurile Olimpice, Campionatele Mondiale), Ultimate Championship se desfășoară de vineri până duminică, oferind trei seri intense și premii impresionante pentru atleți.
Prin câștigarea concursului de vineri, Duplantis a obținut un premiu de 150.000 de dolari (129.000 de euro), o sumă mai mult decât dublă față de premiul pentru un titlu mondial (70.000 de dolari) și de trei ori mai mare decât cea pentru un record mondial.
AGERPRES (AS/editor: Mircea Lazaroniu, editor online: Irina Giurgiu)


