Vedeta serii de miercuri la Campionatele Europene de atletism de la Birmingham a fost, fără îndoială, Matthew Hudson-Smith, vicecampion olimpic în proba de 400 m, care s-a impus în proba sa favorită pe stadionul Alexander, arenă unde o tribună îi poartă numele, cucerind medalia de aur cu timpul de 44 sec. 17/100, relatează AFP.
”Nimeni nu mă putea învinge pe această pistă. Aici e ‘acasă’. Vin aici de când aveam nouă ani”, a declarat, vizibil emoționat, Hudson-Smith prin sistemul de sonorizare al stadionului.
Cu un start exploziv, el a dominat cursa, impulsionat de uralele publicului britanic, prezent în număr mai mare decât în primele două seri, când sprinterii Amy Hunt și Romell Glave și-au adjudecat titlurile continentale.
Hudson-Smith și-a consolidat și mai mult locul în istoria atletismului britanic prin cucerirea celui de-al cincilea titlu european, completând astfel palmaresul victoriilor anterioare în proba de 400 m (Munchen 2022 și Berlin 2018) și la ștafeta de 4×400 m (2014 și 2022).
Medalia de argint a revenit francezului Muhammad Abdalla Kounta – 44 sec. 40/100, în timp ce bronzul a fost adjudecat de olandezul Jonas Phijffers – 44 sec. 41/100.
Rezultate consemnate în finalele de miercuri la Campionatele Europene de atletism de la Birmingham:
FEMININ
Aruncarea ciocanului:
1. Silja Kosonen (Finlanda) 76,28 m
2. Sara Fantini (Italia) 74,35
3. Beatrice Llano (Norvegia) 72,88
400 m garduri:
1. Emma Zapletalova (Slovacia) 52.91
2. Emily Newnham (Marea Britanie) 53.33
3. Fatoumata Diallo (Portugalia) 53.55
MASCULIN
400 m:
1. Matthew Hudson-Smith (Marea Britanie) 44.17
2. Muhammad Abdalla Kounta (Franța) 44.40
3. Jonas Phijffers (Olanda) 44.41
110 m garduri:
1. Jason Joseph (Elveția) 13.12
2. Just Kwaou-Mathey (Franța) 13.16
3. Jakub Szymanski (Polonia) 13.26.
AGERPRES (AS/redactor: Vlad Constantinescu, editor: Teodor Ciobanu, editor online: Gabriela Badea)


