in ,

Atletism: Kenyanul Eliud Kipchoge a câștigat maratonul de la Melbourne (Australia)

Atletism: Kenyanul Eliud Kipchoge a câștigat maratonul de la Melbourne (Australia)

Kenyanul Eliud Kipchoge, campion olimpic în 2016 și 2020, a câștigat duminică, la Melbourne, primul său maraton din ultimii trei ani, scrie AFP.

Cel mai titrat maratonist din istorie a trecut linia de sosire după 2 ore 9 minute și 10 secunde. A fost prima sa victorie pe această distanță de la cursa de la Berlin din 2023 și a reprezentat o etapă a ‘turneului său mondial’, menit să strângă fonduri pentru cauze umanitare.

Fostul deținător al recordului mondial, în vârstă de 41 de ani, a anunțat în 2025 că intenționează să alerge maratoane pe toate cele șapte continente – inclusiv în Antarctica – pe parcursul a doi ani. Melbourne a fost a treia etapă a turneului, după Africa de Sud și Brazilia.

El s-a desprins de pluton în ultimii 10 kilometri ai unui traseu care a inclus o parte din circuitul australian de Formula 1 de la Albert Park și s-a încheiat în interiorul emblematicului stadion Melbourne Cricket Ground.

‘Traseul a fost cu adevărat minunat; mi-a plăcut să văd oameni stând acolo, încurajându-mă și strigându-mi numele’, a spus Kipchoge, care părea plin de energie la sosire, după ce încetinise ritmul în interiorul stadionului pentru a-i saluta pe spectatori.

‘A fost ceva cu adevărat diferit: să alerg pe un traseu magnific, dar și pe circuitul de Formula 1 și, mai presus de toate, să termin cursa pe un stadion de cricket’, a adăugat el. ‘Sunt mândru să alerg alături de generația tânără și să inspir comunitatea alergătorilor din Melbourne’, a adăugat el.

Australianul Thomas Do Canto a ocupat locul al doilea cu timpul de 2h 10 min 35 sec, locul 3 fiind adjudecat tot de un maratonist al țării gazdă, Reece Edwards (2 h 14 min 33 sec), în timp ce neozeelandeza Camille French a câștigat cursa feminină cu timpul de 2 h 28 min 25 sec.

What do you think?

50 Points
Upvote Downvote

Written by

Statele contributoare nete consideră insuficientă ultima propunere de reducere a bugetului multianual al UE

Statele contributoare nete consideră insuficientă ultima propunere de reducere a bugetului multianual al UE

Acțiuni ale Poliției Române în unitățile de învățământ preuniversitar; 2.372 de activități de prevenire și informare

Acțiuni ale Poliției Române în unitățile de învățământ preuniversitar; 2.372 de activități de prevenire și informare