UPDATE Femeia în vârstă de 72 ani a suferit arsuri pe 98% din suprafaţa corpului, este ventilată mecanic şi a fost transportată la Spitalul Judetean Constanta cu elicopterul SMURD. Bărbatul primeşte îngrijiri medicale la spitalul din Hârşova, având arsuri pe o suprafaţă de 15% a corpului.
ŞTIREA INIŢIALĂ Reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Dobrogea au anunţat că pompierii au fost sesizaţi, sâmbătă după-amiază, că a izbucnit un incendiu în zona Băile Puturoasa din Hârşova. La faţa locului, s-au deplasat două autospeciale cu apă şi spumă, un echipaj SMURD B1 şi o ambulanţă a Serviciului Judeţean.
În urma incendiului, o femeie de 72 de ani a suferit arsuri pe 70% din suprafaţa corpului, iar un bărbat de 73 de ani are arsuri la cap.
„Echipajul SMURD a preluat victima de sex masculin, iar echipajul SAJ pe cea de sex feminin. Ambii pacienţi sunt transportaţi la Spitalul Hârşova, apoi vor fi preluaţi de elicopterul SMURD. Incendiul a pornit de la pavilionul rulotei”, au afirmat pompierii.
Ei au reuşit să stingă focul. Rulota a ars în proporţie de 40%.