in ,

AUR anunță că a depus denunț la DNA privind programul SAFE

AUR anunță că a depus denunț la DNA privind programul SAFE

Alianța pentru Unirea Românilor a anunțat miercuri seara că a depus un denunț la Direcția Națională Anticorupție privind posibile fapte săvârșite în legătură cu pregătirea, selectarea operatorilor economici, negocierea, atribuirea, finanțarea și executarea proiectelor incluse în Programul SAFE al României.

‘Vorbim despre un program prin care România beneficiază de o asistență financiară maximă de 16,68 miliarde de euro, sub forma unui împrumut al Uniunii Europene. La 26 august 2026, România a încasat deja prima plată, în valoare de aproximativ 2,5 miliarde de euro, iar aproximativ 800 de milioane de euro urmează să fie direcționate către tehnică militară și capacități de producție. Când sunt în joc asemenea sume, secretomania, lipsa unei urme documentare clare și suspiciunile privind favorizarea unor operatori economici nu pot fi trecute cu vederea. Prin denunțul depus solicităm procurorilor DNA să verifice dacă împrejurările semnalate pot întruni elementele constitutive ale unor infracțiuni precum abuzul în serviciu, falsul intelectual, uzul de fals, falsul în declarații, folosirea funcției pentru favorizarea unor persoane sau infracțiuni împotriva intereselor financiare ale Uniunii Europene, precum și orice alte fapte penale care ar putea rezulta din administrarea probelor’, se arată într-un comunicat al AUR, transmis AGERPRES.

Conform sursei citate, AUR solicită ‘identificarea persoanelor care au întocmit, avizat, aprobat sau folosit documentele relevante și verificarea dosarelor complete ale achizițiilor pentru a se stabili dacă legea a fost încălcată în scopul favorizării unor operatori economici, al producerii unei pagube sau al obținerii unui folos necuvenit’.

AUR arată în comunicatul citat că ‘denunțul vizează mai multe situații concrete care ridică semne serioase de întrebare’:

*** În cazul contractelor și acordurilor referitoare la Rheinmetall, ‘trebuie verificată concentrarea unor contracte de valori foarte mari către același grup industrial, modul în care au fost concepute specificațiile, operatorii care puteau furniza produse echivalente, ofertele analizate, justificarea eventualelor modificări de preț și obligațiile asumate privind producția și transferul tehnologic’, susține AUR.

*** De asemenea, în cazul proiectului Piranha 5, ‘trebuie lămurit de ce proiectul pentru 139 de transportoare, pentru care exista capacitate de producție și integrare în România, a fost respins și în ce condiții fondurile au fost redirecționate către programul mașinii de luptă a infanteriei’. ‘Informațiile publice indică o diferență între valoarea de aproximativ 6 milioane de euro pentru un vehicul prezentată Parlamentului și o valoare finală de aproximativ 9,4 milioane de euro. În același timp, compania implicată a susținut public că nu era vorba despre configurații direct comparabile și că fuseseră solicitate numeroase modificări tehnice. DNA trebuie să stabilească adevărul pe baza documentelor, nu a explicațiilor contradictorii din spațiul public’, precizează sursa citată.

*** Cât privește sistemul de armament individual, cu o valoare de 816,6 milioane de euro, ‘informațiile publice ridică întrebări privind modul în care, după o listă inițială de șapte operatori, soluția selectată ar fi ajuns să fie asociată unui al optulea operator’, arată Alianța pentru Unirea Românilor în comunicatul citat. ‘Trebuie stabilit cine a introdus operatorul în procedură, când și pe baza căror documente, dacă toți participanții au fost evaluați după aceleași criterii și dacă au fost respectate condițiile de eligibilitate SAFE’, se menționează în comunicat.

*** ‘Pentru proiectul OCCULT-AI, în valoare publică de aproximativ 190 – 200 de milioane de euro și atribuit Digi, solicităm să se stabilească cine a decis efectiv selectarea operatorului, cine au fost competitorii, ce criterii au fost aplicate, cine a propus și aprobat alegerea și cum au fost evaluate condițiile de securitate și eligibilitate’, afirmă reprezentanții AUR în comunicat.

*** Sunt vizate, de asemenea, programul mașinii de luptă a infanteriei, proiectele de drone și sisteme antidronă coordonate de MAI, precum și eventualele legături dintre contractele din domeniul naval și situația Șantierului Naval Mangalia.

*** Un alt ‘aspect grav’, invocat în comunicatul AUR, ‘privește lipsa documentelor publice care să permită verificarea modului în care au fost selectați operatorii economici’. ‘Autoritățile au oferit informații generale, însă o serie de elemente esențiale privind operatorii consultați, criteriile comparative, operatorii eliminați, soluțiile analizate și persoanele care au propus sau aprobat furnizorii nu au fost clarificate public. Înțelegem caracterul sensibil al achizițiilor din domeniul apărării și faptul că unele informații pot fi clasificate. Clasificarea nu înseamnă însă absența controlului. Documentele trebuie să existe, deciziile trebuie motivate, traseul avizelor trebuie să poată fi verificat, iar organele de urmărire penală trebuie să aibă acces la probe’, arată AUR.

‘Solicităm DNA ridicarea planului de investiții SAFE al României și a tuturor versiunilor sale, a dosarelor complete ale proiectelor vizate, a referatelor de necesitate, avizelor, cerințelor operaționale, consultărilor de piață, ofertelor, evaluărilor, negocierilor, contractelor și actelor adiționale. Solicităm inclusiv verificarea fișierelor electronice native, a istoricului versiunilor și a metadatelor, astfel încât să poată fi stabilită data reală la care documentele au fost întocmite sau modificate. Trebuie verificat inclusiv dacă rezultatul unor proceduri fusese stabilit, negociat sau comunicat unor operatori înainte de evaluarea reală a alternativelor, dacă prețurile au fost fundamentate corect, dacă fondurile au fost redirecționate legal și dacă documentele și declarațiile transmise instituțiilor europene reflectă realitatea. România nu poate contracta împrumuturi de miliarde de euro, nu poate angaja cheltuieli uriașe în domenii strategice și apoi să le ceară cetățenilor să accepte că nu au dreptul să știe cum au fost luate deciziile și pe ce criterii au fost aleși beneficiarii unor contracte de asemenea dimensiuni. AUR solicită transparență, răspundere și verificarea legalității fiecărei decizii. Atunci când sunt în joc peste 16 miliarde de euro și interese strategice ale României, nicio suspiciune serioasă nu trebuie îngropată sub pretextul secretului, al urgenței sau al securității naționale’, transmite AUR în comunicatul citat.

What do you think?

50 Points
Upvote Downvote

Written by

Fotbal: Victorii în deplasare în Cupa României pentru UTA, Corvinul, FK Csikszereda și Dinamo

Fotbal: Victorii în deplasare în Cupa României pentru UTA, Corvinul, FK Csikszereda și Dinamo

#Ucraina caută soluții pentru a intercepta noile drone cu reacție rusești

#Ucraina caută soluții pentru a intercepta noile drone cu reacție rusești