Austria se revoltă împotriva extremei drepte – Zeci de mii de oameni în stradă

„Mi-e frică pentru ţara noastră, mi-e frică pentru Europa şi de fapt pentru întreaga lume, pentru că autocraţi nebuni vin la putere, iar oamenii îi votează fără să-şi dea seama că îşi sapă singuri groapa”, a declarat Elisabeth Helminger, 59 de ani, într-o piaţă plină de lume din inima capitalei.

Într-un scaun cu rotile, ea spune că a insistat să vină, în ciuda dificultăţilor de a se deplasa.

Calea s-a deschis brusc la începutul săptămânii pentru Partidul Libertăţii (FPO), care s-a situat pe primul loc la alegerile legislative de la sfârşitul lunii septembrie, după eşecul discuţiilor începute în octombrie de către celelalte partide politice pentru a-l izola.

Preşedintele ecologist Alexander Van der Bellen i-a încredinţat lui Kickl mandatul de a forma o majoritate cu conservatorii. Discuţiile au început oficial joi.

„Nu vrem un cancelar de extremă dreaptă şi de aceea suntem aici astăzi”, a declarat pentru AFP Alexander Pollack, purtător de cuvânt al ONG-ului antirasism SOS Mitmensch, evocând „o ameninţare la adresa drepturilor omului şi a democraţiei”.

În mulţimea estimată la 50.000 de persoane de către organizatori şi la mai puţin de jumătate de către autorităţi, alţii au spus că se tem de o derivă „în sensul Ungariei vecine”, unde premierul Viktor Orban a supus treptat contraputerile.

„Este aproape, între ghilimele, o dictatură. Bineînţeles că Orban este ales la urne, dar datorită spălării creierelor, el este inamovibil şi la asta aspiră (Kickl). Este foarte periculos”, şi-a exprimat îngrijorarea Peter Mayer, 51 de ani, care lucrează într-o firmă de arhitectură.

Mitinguri au avut loc şi în alte oraşe din Austria, cum ar fi la Salzburg şi Graz.

Fondat în anii 1950 de foşti nazişti, FPO a mai participat la putere ca partener minoritar, dar nu a ocupat niciodată cancelaria în istoria contemporană a acestui stat membru al UE cu nouă milioane de locuitori.

Emmanuel Macron a sosit în Marea Britanie pentru a discuta cu premierul Keir Starmer inclusiv despre Ucraina

Maia Sandu a vizitat zone afectate de pene de curent şi dă vina pe Gazprom. Kremlinul spune că Moldova şi Ucraina sunt responsabile pentru criza energetică din Transnistria. Răspunsul Chişinăului