Cele două monoposturi Alpine, pilotate de argentinianul Franco Colapinto și de francezul Pierre Gasly, care au încheiat cursa de duminică din cadrul Marelui Premiu de Formula 1 al Mexicului pe locurile 8, respectiv 10, au fost penalizate, ceea ce a dus, în cele din urmă, la pierderea punctelor obținute, relatează AFP.
Comisarii de cursă au stabilit că ambii piloți ai echipei franco-britanice nu au redus suficient viteza în condiții de steag galben, după un accident violent în care a fost implicat finlandezul Valtteri Bottas (Cadillac).
Colapinto a primit o penalizare de 10 secunde, în timp ce Gasly a fost sancționat cu o penalizare de tip ‘stop-and-go’, o sancțiune care obligă pilotul să intre la boxe și să staționeze timp de 10 secunde. Întrucât cursa se încheiase deja, comisarii au transformat această sancțiune într-o penalizare de 30 de secunde.
Astfel, argentinianul a coborât pe locul 15, în timp ce francezul a încheiat pe locul 17, ultimul în cursă.
Totodată, Oscar Piastri (McLaren) a primit o penalizare de zece secunde pentru o coliziune cu englezul Arvid Lindblad (Racing Bulls), care a fost nevoit să abandoneze spre finalul cursei. Australianul, care trecuse inițial linia de sosire pe locul al șaptelea, a retrogradat pe locul 13.
Aceste trei penalizări îl avantajează pe francezul Isack Hadjar (Red Bull), care a urcat de pe locul 12 pe locul 9, obținând două puncte. Plecat de pe locul al șaptelea pe grila de start, el a făcut o răsucire în prima parte a cursei, după ce a fost lovit de britanicul George Russell (Mercedes), un incident care i-a spulberat speranțele la un rezultat bun.
Italianul Kimi Antonelli (Mercedes) a devenit cel mai tânăr campion mondial din istoria Formulei 1, după ce s-a clasat pe locul al treilea, duminică, în Marele Premiu al Mexicului, câștigat de olandezul Max Verstappen (Red Bull).
AGERPRES (AS/redactor: Vlad Constantinescu, editor: Mihai Țenea, editor online: Ada Vîlceanu)


