in ,

Auto – F1: Hamilton a dominat a doua sesiune de antrenamente libere înaintea MP al Ungariei

Auto – F1: Hamilton a dominat a doua sesiune de antrenamente libere înaintea MP al Ungariei

Britanicul Lewis Hamilton (Ferrari), de șapte ori campion mondial, a stabilit cel mai bun timp vineri, în a doua sesiune de antrenamente libere pentru Marele Premiu al Ungariei, a unsprezecea etapă a Campionatului Mondial de Formula 1, care se desfășoară pe circuitul Hungaroring, situat la periferia Budapestei, transmite EFE.

În cel mai bun tur al său, Hamilton a parcurs circuitul de 4.381 de metri în 1 minut 18 secunde 729/1.000, cu 148/1.000 mai rapid decât coechipierul său, monegascul Charles Leclerc, și a avut un avans de 499/1.000 față de britanicul Lando Norris (McLaren), campionul mondial en-titre și câștigătorul MP al Ungariei de anul trecut.

Pilotul italian Andrea Kimi Antonelli (Mercedes), liderul campionatului, care nu a participat, la prima sesiune de antrenamente, a stabilit al treisprezecelea timp al sesiunii. Folosind pneuri cu compoziție medie, el a încheiat la 1 sec 964/1.000 în urma lui Hamilton, care ocupă locul al doilea în campionat, la o distanță de 45 de puncte de tânărul pilot din Bologna.

Prima sesiune de antrenamente libere a fost dominată de Leclerc, urmat de cvadruplul campion mondial Max Verstappen (Red Bull) și de Hamilton.

Ultima sesiune de antrenamente libere și calificările pentru MP al Ungariei au loc sâmbătă.

Cursa de duminică de pe Hungaroring este ultima înainte de pauza de la jumătatea sezonului.
AGERPRES (AS/editor: Mircea Lazaroniu, editor online: Ada Vîlceanu)

What do you think?

50 Points
Upvote Downvote

Written by

Bursa de la București a închis pe roșu ultima ședință a săptămânii; rulajul a depășit 210 milioane de lei

Bursa de la București a închis pe roșu ultima ședință a săptămânii; rulajul a depășit 210 milioane de lei

Fotbal: Alexandru Crețu (U Craiova) – Dinamo e o echipă bună, nu va fi un meci ușor

Fotbal: Alexandru Crețu (U Craiova) – Dinamo e o echipă bună, nu va fi un meci ușor