in ,

Autobuzele turistice din Bucureşti revin pe traseu de vineri/ Traseul are 16 kilometri dus-întors şi include cele mai frumoase destinaţii turistice ale Capitalei/ Tarif promoţional în prima lună

Autobuzele turistice din Bucureşti revin pe traseu de vineri/ Traseul are 16 kilometri dus-întors şi include cele mai frumoase destinaţii turistice ale Capitalei/ Tarif promoţional în prima lună

Două autobuze turistice, supraetajate, vor reveni, de vineri, pe traseul de 16 kilometri dus-întors care include cele mai frumoase destinaţii turistice ale Capitalei. Autobuzele vor circula în weekend-uri, iar numărul lor poate fi suplimentat. Tariful este unul promoţional în prima lună: 49 de lei pentru adulţi şi 25 de lei pentru copii cu vârsta între 4 şi 14 ani.

“Două autobuze supraetajate, cu o capacitate de 83 de locuri fiecare, vor circula, în weekenduri, prin cele mai frumoase destinaţii turistice ale Capitalei. Numărul lor poate fi suplimentat până la 6 autobuze, pe parcursul verii, în funcţie de cerere”, a transmis, joi, Primăria Municipiului Bucureşti.

Traseul “Bucharest City Tour” are 16 kilometri dus-întors, 15 staţii şi trece pe la: Piaţa Presei – Arcul de Triumf – Piaţa Victoriei – Piaţa Romană – Piaţa Universităţii – Palatul Parlamentului – Piaţa Unirii.

Tariful este unul promoţional, în prima lună, de 49 de lei pentru adulţi, 25 de lei pentru copiii între 4 şi 14 ani. Cei sub 4 ani au gratuitate. Biletele pot fi cumpărate atât din autobuz, cu cardul, cât şi la centrele de vânzare STB.

Biletul are valabilitate o zi întreagă, astfel că turiştii pot coborî oriunde pe traseu, pot vizita obiective, se pot plimba sau să bea o cafea, după care să urce din nou în autobuz, oriunde şi de nenumărate ori.

Cele două autobuze turistice vor circula vinerea, sâmbăta şi duminica, între orele 10.00 – 21.00, ajungând în staţii cu o frecvenţă de circa 40 de minute, în funcţie de trafic.

Potivit sursei citate, în fiecare autobuz va exista un însoţitor de bord care coordonează accesul şi înmânează vizitatorilor harta traseului. În plus, pe scaune, sunt coduri QR pe care turiştii le pot scana pentru a descărca un ghid audio în 4 limbi (română, engleză, franceză şi italiană). Astfel, ei vor putea asculta, în căşti, povestea fiecărui obiectiv turistic de pe traseu.

Autobuzele turistice au fost lansate în toamna anului trecut, dar atunci vremea le-a permis să circule doar 39 de zile. Atunci, au transportat 8.300 de călători şi au avut încasări de 500 de milioane de lei.

viewscnt

What do you think?

50 Points
Upvote Downvote

Written by

Adrian-Victor Vevera, Director General ICI București, speaker la conferința Architecting the Future – Research and Innovation Leadership, UEFISCDI, mai 2026

Adrian-Victor Vevera, speaker la „Architecting the Future” – UEFISCDI: AI, securitate cibernetică și inovare

Ministerul Dezvoltării modernizează baza sportivă a clubului în care s-a antrenat Nadia Comăneci. “Este un reper al performanţei sportive”

Ministerul Dezvoltării modernizează baza sportivă a clubului în care s-a antrenat Nadia Comăneci. “Este un reper al performanţei sportive”