Avocați specializați vin cu explicațiile așteptate de către toți pensionarii: Cum se contestă recalcularea pensiei

<div class=""

Casa Națională de Pensii a justificat că aceste probleme ar putut apărea din cauza termenului scurt necesar pentru emiterea tuturor deciziilor, însă în lipsa contestării modului de recalculare a pensiilor, astfel de erori „scuzabile” pot avea implicații serioase și permanente asupra drepturilor pensionarilor.

Potrivit comunicatelor Ministerului Muncii, pentru un procent de aproximativ 4,4% din pensionari cuantumul pensiei a scăzut ulterior recalculării, rezultat care poate fi nu numai consecința aplicării noii legi, ci și a modului defectuos de gestionare a procesului de recalculare de către Casele Teritoriale de Pensii, care a implicat erori flagrante.

 

Aceste persoane care se consideră vătămate în drepturile lor au acum motive solide pentru a contesta deciziile de recalculare, în termenul legal de 45 de zile de la momentul comunicării actului.

 

Problema principală cu care se confruntă pensionarii afectați de recalculare este legată de indexarea viitoare a pensiilor raportată la o bază mai mică, o situație potențial nedreaptă care va duce la înghețarea pensiilor pentru o perioadă mai îndelungată.

Deocamdată, în ipoteza în care se emite o decizie de recalculare care prevede o pensie diminuată față de cea anterioară, rămâne în plată pensia la valoarea mai mare. Astfel, pare că noua lege nu prezintă dezavantaje pentru nicio categorie de pensionari, atât timp cât niciunul dintre aceștia nu va primi un cuantum redus al pensiei, iar cel mai nefericit scenariu ar fi cel în care pensionarul nu beneficiază de niciun fel de majorare.

Cu toate acestea, nu trebuie pierdut din vedere faptul că această recalculare are ca scop determinarea cuantumului legal al pensiei potrivit noii reglementări, care reflectă de fapt drepturile reale ale pensionarului în prezent, la care se vor raporta viitoarele majorări. Astfel, consecința drastică a unei diminuări este reprezentată de faptul că un procent de 4,4% dintre pensionari (aproximativ 200.000) nu va mai beneficia de o pensie majorată pentru o perioadă nedeterminată de timp, până la o următoare reechilibrare. Pensionarii afectați se confruntă nu doar cu pierderea unor creșteri viitoare, dar și cu o percepție de inechitate.

În consecință, la următoarea indexare din ianuarie 2025, raportarea se va face la această pensie recalculată și redusă. Acest lucru înseamnă că acești pensionari riscă să nu mai beneficieze de creșteri semnificative ale pensiilor în viitor, ceea ce le va afecta în mod direct stilul de viață. Astfel, indexarea pensiilor la o valoare redusă creează o inechitate majoră. Într-un context de inflație crescută, pensionarii afectați nu vor putea ține pasul cu creșterea costului vieții, fiind dezavantajați față de ceilalți pensionari ale căror pensii vor continua să crească.

Așadar, principala problemă care se ridică la acest moment vizează faptul că pensionarii afectați de recalculare, mai ales cei care se bazează exclusiv pe veniturile din pensie pentru a-și acoperi costurile de trai se confruntă cu perspectiva pierderii unor majorări viitoare ale pensiei, în timp ce inflația continuă să crească.

Stagnarea pensiilor afectează capacitatea pensionarilor de a face față costurilor crescute ale vieții. Prin contestarea deciziilor de recalculare, în termenul de 45 de zile, pensionarii pot încerca să obțină o soluție echitabilă, care să asigure indexarea pensiilor lor la un nivel corect și proporțional cu inflația.

LIPSA DE TRANSPARENȚĂ ÎN EMITEREA DECIZIILOR DE RECALCULARE – CUM VERIFICĂM DIN CE CAUZA S-A DIMINUAT PENSIA?

Din păcate, deciziile de pensionare nu cuprind absolut niciun fel de explicații cu privire la modul în care a fost realizată recalcularea și de ce valoarea pensiei a scăzut sau a fost insuficient majorată. Lipsa de transparență a autorităților creează confuzie și nesiguranță, făcând dificilă înțelegerea motivelor reale pentru care s-a produs această schimbare.

În astfel de situații, contestarea deciziilor de recalculare rămâne singura modalitate de apărare a drepturilor beneficiarilor, atât timp cât pensionarii sunt puși direct în fața faptului împlinit, confruntându-se cu efectele unei situații dezavantajoase, fără a li se oferi posibilitatea de a analiza raționamentul din spatele unui astfel de rezultat. Prin urmare, în tot acest context, o recalculare defavorabilă poate fi atât consecința noului algoritm de calcul al pensiei, dar și a unor erori flagrante ale angajaților caselor teritoriale de pensii, ivite cu ocazia întocmirii acestor decizii.

Formularea de contestații împotriva deciziilor de recalculare, în contradictoriu chiar cu instituția emitentă, va forța casele de pensii să explice detaliat modul de calcul și să justifice legalitatea acestor decizii. Este important ca pensionarii să nu rămână în pasivitate și să nu accepte fără rezerve o decizie nefavorabilă, conștientizând că pot solicita controlul instanței de judecată cu privire la legalitatea deciziei de recalculare primite.

În concluzie, Legea nr. 360/2023 și procedura de recalculare a pensiilor ridică multiple probleme care afectează în mod direct un segment important al pensionarilor din România. Confuziile juridice create de aplicarea legii, lipsa de transparență, combinate cu presiunea termenului scurt în care au fost emise milionare de decizii de recalculare, pot fi cauza unor erori nejustificate care duc la nelegalitatea acestor decizii. Ori, în astfel de cazuri, trebuie avute în vedere consecințele în timp ale unei pensii nejustificat diminuate și faptul că eventualele erori necontestate în termenul de 45 de zile pot avea efecte permanente.

Pensionarii nu sunt vinovați de aceste erori și, prin contestarea deciziilor, au șansa de a remedia situația și de a se asigura că pensiile lor reflectă corect contribuțiile și drepturile acumulate de-a lungul anilor. Important de subliniat este că, în egală măsură, nici pensionarii al căror cuantum se dovedește a fi în mod legal diminuat în urma aplicării noii legi nu pot fi sancționați prin plata unei pensii într-un cuantum mai mic, deoarece, până la recalculare, au beneficiat de o pensie stabilită legal, în baza contribuțiilor lor și a legislației în vigoare la momentul respectiv. Acest drept câștigat trebuie respectat, iar recalcularea care duce la o stagnare a pensiilor rămâne subiect de controversă în privința legitimității reglementărilor în vigoare în prezent la nivelul sistemului de pensii.”, se arată în cadrul analizei.

 

 

Sursa: www.stiripesurse.ro

Avocați specializați vin cu explicațiile așteptate de către toți pensionarii: Cum se contestă recalcularea pensiei

Prinţesa de Wales, Kate Middleton își reia activităţile oficiale după încheierea şedinţelor de chimioterapie