Cea mai mare bancă din Rusia, Sberbank, intenţionează să lanseze o versiune avansată a modelului său lingvistic Gigachat, dotată cu funcţii de raţionament, a declarat Alexander Vediahin, prim-vicepreşedinte al băncii, într-un interviu pentru Reuters.
”În curând vom lansa un nou model. GigaChat va avea capacităţi de raţionament, ceea ce înseamnă că va putea fi folosit inclusiv în cercetare ştiinţifică”, a spus Vediakhin, adăugând că deja testează versiunea beta.
Noile modele AI cu funcţii de raţionament pot rezolva sarcini complexe în domenii precum ştiinţa, programarea şi matematica. Liderul global OpenAI a lansat un astfel de model în septembrie anul trecut.
Deşi Rusia rămâne cu 6 până la 9 luni în urma Statelor Unite şi Chinei în cursa dezvoltării inteligenţei artificiale, Sberbank susţine că adaptarea la limba rusă, performanţa stabilă şi folosirea infrastructurii cloud interne transformă GigaChat într-o alegere preferată pentru clienţii corporativi ruşi. Aproximativ 15.000 de companii din Rusia utilizează deja acest model.
Rivalul intern al Sberbank, Yandex, a anunţat în luna mai că motorul său de căutare dispune acum şi de funcţionalităţi de raţionament.