in ,

Băncile europene cer reguli mai simple, în timp ce deficitul anual de investiţii al Europei ajunge la 1.400 de miliarde de euro

Băncile europene cer reguli mai simple, în timp ce deficitul anual de investiţii al Europei ajunge la 1.400 de miliarde de euro

Europa se confruntă cu un deficit anual de investiţii de aproximativ 1.400 de miliarde de euro, în creştere puternică faţă de estimările anterioare, iar băncile europene solicită simplificarea reglementărilor pentru a putea finanţa mai eficient economia şi proiectele strategice ale continentului, transmite Reuters.

Potrivit Federaţiei Bancare Europene (EBF), noua estimare depăşeşte semnificativ nivelul de 800 de miliarde de euro calculat în 2024 şi pe cel de 1.200 de miliarde de euro estimat pentru 2025.

Analiza a fost realizată de firma de consultanţă Oliver Wyman la solicitarea organizaţiei bancare.

Deficitul de investiţii reflectă nevoile tot mai mari de finanţare în domenii precum tranziţia energetică, apărarea, digitalizarea şi dezvoltarea capacităţilor industriale. În Europa, băncile asigură aproximativ 65% din finanţarea economiei reale, o pondere mult mai ridicată decât în Statele Unite.

Sectorul bancar susţine însă că actualul cadru de reglementare limitează capacitatea instituţiilor de credit de a acorda împrumuturi şi de a susţine investiţiile necesare creşterii economice. Din acest motiv, Franţa şi Germania au cerut Comisiei Europene să accelereze elaborarea unui pachet amplu de simplificare a legislaţiei financiare europene.

Comisia Europeană urmează să publice în luna iulie o evaluare privind competitivitatea sectorului bancar, iar eventualele propuneri legislative ar putea fi prezentate începând cu 2027.

Autorităţile de supraveghere au început deja să analizeze măsuri de simplificare. În aprilie, Autoritatea Bancară Europeană (EBA) a prezentat planuri pentru reducerea obligaţiilor de raportare şi a sarcinilor administrative impuse băncilor. De asemenea, Banca Centrală Europeană a propus anul trecut simplificarea unor reguli, fără a reduce însă cerinţele de capital, măsură criticată de sectorul bancar.

Federaţia Bancară Europeană susţine că simplificarea ţintită a reglementărilor şi o mai bună coordonare între autorităţile de supraveghere ar putea elibera resurse importante pentru finanţarea economiei, fără a compromite măsurile de siguranţă introduse după criza financiară globală.

Potrivit EBF, un capital suplimentar de 150 de miliarde de euro ar permite băncilor să acopere aproximativ 20% din necesarul suplimentar de finanţare al Europei. Organizaţia estimează, de asemenea, că o reducere cu un punct procentual a cerinţelor de capital CET1 ar putea elibera aproximativ 95 de miliarde de euro pentru creditare şi investiţii.

Federaţia solicită totodată accelerarea integrării pieţelor de capital şi finalizarea uniunii bancare europene, inclusiv prin introducerea unei scheme comune de garantare a depozitelor la nivelul Uniunii Europene.
 

viewscnt

What do you think?

50 Points
Upvote Downvote

Written by

SĂRBĂTORI RELIGIOASE – 10 iunie

SĂRBĂTORI RELIGIOASE – 10 iunie

Presupusul autor al atacului armat de la Bondi Beach, acuzat de alte 19 infracţiuni

Presupusul autor al atacului armat de la Bondi Beach, acuzat de alte 19 infracţiuni