Bani europeni retrași ‘la bancomat’: EPPO și DNA dau lovitura în turism: ONG acuzat că a tocat zeci de mii de euro nelegal (DOCUMENT)

Kovesi „detonează” Tulcea: Dosar de fraudă cu fonduri UE, declanșat de EPPO! Președintele unei asociații turistice, trimis în judecată de DNA pentru peste 220.000 lei obținuți ilegal. Procurorii au descoperit că banii erau retrași inclusiv în numerar, de la bancomat.

Un nou dosar de fraudă cu fonduri europene lovește în plin sectorul turismului din România, iar în centrul scandalului se află chiar o asociație care trebuia să promoveze turismul rural și cultura tradițională în Delta Dunării. Cazul a fost declanșat de Parchetul European (EPPO), condus de Laura Codruța Kovesi, și a ajuns acum pe masa judecătorilor tulceni.

Tribunalul Tulcea a stabilit pentru 13 mai 2025 primul termen în dosarul în care Asociația Națională pentru Turism Rural, Ecologic și Cultural – Filiala Tulcea (ANTREC Tulcea) a fost trimisă în judecată de DNA Constanța. Cazul a fost inițiat de EPPO  și vizează fapte grave de fraudă cu fonduri europene, potrivit Ziarul Amprenta.

DNA precizează că investigația vizează folosirea sau prezentarea de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dar și schimbarea ilegală a destinației banilor europeni.

„În data de 24 februarie 2020, inculpata ANTREC Tulcea, prin președintele G.S., ar fi prezentat Ministerului Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației documente și declarații false (contracte, facturi, declarații), având ca rezultat reținerea pe nedrept a sumei de 222.000 lei – prejudiciu bugetului Uniunii Europene”, se arată în rechizitoriu.

„Cultură” pe bani europeni: ONG de turism din Tulcea, acuzat că a tocat banii pe bilete de avion

Potrivit procurorilor, președintele asociației – Silviu Gheorghe – ar fi prezentat documente false sau inexacte pentru justificarea cheltuielilor în proiectul „SILC ROAD LOCAL CULTURE”. Deși proiectul urmărea promovarea turismului cultural în regiunea Mării Negre, banii ar fi fost cheltuiți ilegal pe salarii, bilete de avion și chiar retrași în numerar de la bancomat.

Mai grav, în schema financiară ar fi fost implicați și ceilalți doi inculpați – Cornelia Mihalcea și Cătălin Iacovici –, care ar fi întocmit și semnat acte false pentru a obține fondurile.

Proiectul în cauză – „SILC ROAD LOCAL CULTURE” – era finanțat prin Programul Operațional Comun Bazinul Mării Negre 2014 – 2020 și avea ca scop dezvoltarea turismului cultural în regiune, prin promovarea patrimoniului de-a lungul Drumului Mătăsii.

„În perioada martie 2019 – februarie 2020, sumele de bani obținute prin proiect au fost utilizate în alte scopuri decât cele declarate, printre care: plata unor salarii, achiziționarea de bilete de avion și retrageri în numerar, fără justificare – în total 65.000 lei. Prejudiciul aferent: 21.806 euro”, subliniază procurorii DNA.

Mai mult, anchetatorii susțin că toate acestea s-au făcut cu sprijinul altor două persoane – Cornelia Mihalcea și Cătălin Iacovici –, care ar fi întocmit și semnat acte folosite pentru fraudarea bugetului UE.

Cine a declanșat ancheta?

Totul a pornit de la o sesizare a Ministerului Dezvoltării, care a alertat Departamentul pentru Luptă Antifraudă (DLAF). Acesta a efectuat un control și a constatat nereguli flagrante.

„ANTREC Tulcea a prezentat documente întocmite incorect, astfel încât datelor conținute le-a fost dată o interpretare intenționat greșită, ce a modificat eficiența juridică a înscrisurilor în ansamblu”, menționează Nota de Control DLAF.

Ulterior, DLAF a sesizat EPPO, iar în decembrie 2022 dosarul a fost preluat de DNA Constanța.

Statul vrea banii înapoi

Ministerul Dezvoltării s-a constituit parte civilă în dosar și solicită 68.279 euro drept despăgubiri. Pentru a preveni pierderi suplimentare, DNA a pus sechestru pe bunurile mobile și imobile ale celor patru inculpați.

Dosarul se află acum în faza camerei preliminare. Primul termen a fost stabilit pentru 13 mai 2025. Judecătorii pot decide așadar dacă dosarul poate merge în instanță pentru judecarea pe fond sau dacă este necesară refacerea urmăririi penale.

Decizia Tribunalului Tulcea va putea fi atacată la Curtea de Apel Constanța.

Precizăm că trimiterea în judecată este o etapă a procesului penal care „nu poate în niciun caz înfrânge principiul prezumției de nevinovăție”.

Rechizitoriu anonimizat ANTREC by florinpuscas

Sursa: www.stiripesurse.ro

Ponta, verdict dur pentru actuala clasă politică: ‘România, într-o prăpastie îngrozitoare’

Zeci de sud-africani au sosit în SUA, unde urmează să primească statutul de refugiați