Bărbat arestat preventiv după ce a încălcat ordinul de protecţie

„La data de 24 mai 2025, în jurul orei 23:25, polițiștii Secției 7 Poliție Rurală Gherla au fost sesizați prin apel 112 de către o femeie din comuna Vultureni cu privire la faptul că fiul său, împotriva căruia fusese emis un ordin de protecție, s-a prezentat la domiciliu și manifesta un comportament agresiv”, informează IPJ Cluj.

Polițiștii s-au deplasat la locuința situată în localitatea Băbuțiu, comuna Vultureni, unde au identificat un bărbat de 38 de ani. El ar fi încălcat flagrant măsurile dispuse prin ordinul de protecție, respectiv obligația de a păstra o distanță minimă de 100 de metri față de mama sa și față de domiciliul acesteia.

Bărbatul ar fi pătruns fără drept în locuința mamei sale, în jurul orei 22:00, încălcând astfel dispozițiile ordinului de protecție emis de Judecătoria Cluj-Napoca în cursul lunii aprilie.

„În baza probatoriului administrat, la data de 25 mai a.c., polițiștii au dispus efectuarea în continuare cercetărilor față de bărbat sub aspectul săvârșirii infracțiunii de încălcarea de către persoana împotriva căreia a fost emis un ordin de protecție a oricăreia dintre măsurile dispuse, faptă prevăzută de Legea 217/2003, cu aplicarea prevederilor Codului penal. Față de acesta a fost emisă ordonanță de reținere pentru 24 de ore, fiind depus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă”, mai transmite sursa citată.

În cursul zilei de duminică, bărbatul a fost prezentat în fața judecătorului de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Cluj-Napoca, care a dispus arestarea preventivă a bărbatului pentru 30 de zile.

Sursa: www.stiripesurse.ro

UPDATE – Constanţa: Intervenţie a pompierilor, după ce un tată şi fiul său au căzut în apă, la intrarea în Portul Medgidia / Cei doi au fost scoşi din apă de către salvatori, bărbatul este resuscitat

Cinci schiori găsiți morți în sud-vestul Elveției