in ,

Bărbaţi agresaţi pe o stradă din Constanţa de persoane coborâte dintr-o maşină – Suspecţii au fost identificaţi şi reţinuţi

Bărbaţi agresaţi pe o stradă din Constanţa de persoane coborâte dintr-o maşină – Suspecţii au fost identificaţi şi reţinuţi

Poliţiştii au reuşit identificarea şi prinderea celor doi suspecţi care au agresat doi bărbaţi, pe o stradă din Constanţa, aceştia fiind reţinuţi pentru 24 de ore.

Reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Constanţa au transmis, joi, mai multe detalii despre agresiunea care a avut loc, miercuri, pe strada Theodor Burada din Constanţa.

“Cele două persoane agresate sunt doi bărbaţi, de 20, respectiv 26 de ani, din localitatea Cumpăna, cel din urmă fiind transportat la spital, pentru acordarea de îngrijiri medicale, fiind tăiat cu un obiect tăietor înţepător în zona urechii, a obrazului şi a coapsei”, au anunţat reprezentanţii IPJ Constanţa.

Ei au precizat că au fost identificaţi cei doi suspecţi de comiterea faptei.

“În urma cercetărilor efectuate de către poliţiştii din cadrul Poliţiei municipiului Constanţa – Secţia 3, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanţa, în cursul zilei de astăzi au fost identificaţi doi bărbaţi, de 29, respectiv 30 de ani, ambii din oraşul Ovidiu, bănuiţi de săvârşirea infracţiunilor de lovire sau alte violenţe şi tulburarea ordinii şi liniştii publice”, au afirmat poliţiştii.

Ei au menţionat că a fost făcută o percheziţie domiciliară în Ovidiu, fiind ridicate mai multe bunuri cu valoare probatorie.

Cei doi agresori au fost reţinuţi pentru 24 de ore.

Doi bărbaţi care mergeau pe o stradă din municipiul Constanţa au fost bătuţi, miercuri, de doi indivizi care au coborât dintr-o maşină. O victimă a fost transportată la spital.

viewscnt

What do you think?

50 Points
Upvote Downvote

Written by

Fotbal: 133 de meciuri din campionatul Olandei ar putea fi rejucate din cauza unei incredibile încurcături legislative

Fotbal: 133 de meciuri din campionatul Olandei ar putea fi rejucate din cauza unei incredibile încurcături legislative

Medicul Valeria Herdea: În România nu există o lege a vaccinării/ E nevoie de introducerea educaţiei medicale ca materie de bază

Medicul Valeria Herdea: În România nu există o lege a vaccinării/ E nevoie de introducerea educaţiei medicale ca materie de bază