Barometrul de Consum Cultural – 34% dintre respondenţi au mers la cinematograf cel puţin o dată în 2023

Barometrul de Consum Cultural 2023, care va fi prezentat marţi, oferă, în premieră, o analiză exploratorie pe tema distribuţiei şi consumului de filme în „era post-reţea”. Capitolul dedicat consumului de film în sistem de difuzare clasică şi „în afara reţelei” (streaming) prezintă parcursul distribuţiei de film de la monopolul televiziunii la democratizarea distribuţiei digitale, pornind de la forţa socială pe care o au filmele. Barometrul a fi prezentat marţi, în prezenţa ministrului Culturii, Raluca Turcan.

Referitor la activităţile culturale din spaţii publice, principalele rezultate evidenţiază că: 34% dintre respondenţi au mers la cinematograf cel puţin o dată în 2023, procentul fiind apropiat de cifrele premergătoare pandemiei, însă doar 10% pot fi consideraţi consumatori fideli de filme la cinematograf. Aproximativ 14% dintre respondenţi au vizionat un film la un festival cel puţin o dată în 2023.  

În ceea ce priveşte activităţile culturale desfăşurate acasă, 53% dintre respondenţi accesează platforme de streaming pentru a viziona filme şi sub 50% din gospodăriile de la nivel naţional sunt abonate la diferite platforme. Aproximativ 29% dintre respondenţi vizionează filme în serie, timp de mai multe ore într-o zi, practicând „binging”, ceea ce indică preferinţa publicului pentru vizionarea în serie a episoadelor dintr-un serial, dar şi consumul compulsiv.

Conform Barometrului, profilul consumatorului de filme în cinematograf este total diferit de cel al consumatorului de filme distribuite prin intermediul televiziunii sau al platformelor de streaming.

Rezultatele analizelor evidenţiază faptul că particularităţile consumului de filme prin platforme de streaming în România sunt legate de contextul mai larg al schimbărilor din sectorul audio-vizual, iar modificarea practicilor de consum de film este legată nu doar de dezvoltarea tehnologiilor, ci şi de schimbări în stilul de viaţă contemporan. Publicul român de conţinut video prin platforme de streaming este unul în curs de formare a preferinţelor, cu aşteptări mari privind calitatea conţinutului şi a catalogului oferit de furnizori.

Studiul Barometrul de Consum Cultural 2023 se bazează pe un sondaj de opinie realizat de operatorul Institutul Român pentru Evaluare şi Strategie (IRES), în perioada septembrie – octombrie 2023, pe un eşantion reprezentativ naţional pentru populaţia de 18 ani şi peste. Volumul aproximativ al eşantionului este de 1.035 de persoane, cu o eroare maximă de +/-3,1%, la un nivel de încredere de 95%.

Aplicarea chestionarelor s-a realizat prin metoda CATI, pe un eşantion simplu, aleatoriu, prin generarea de numere de telefon cu format valid pe teritoriul României, prin metoda RDD (Random Digit Dialing).

La evenimentul de lansare a Barometrului de Consum Cultural vor participa ministrul Culturii, Raluca Turcan, alături de coordonatorii volumului, conf. univ. dr. Carmen Croitoru – director general INCFC şi dr. Anda Becuţ Marinescu – director de cercetare INCFC, alături de prof. univ. dr. Lucian Georgescu, unul dintre autorii studiului, şi jurnalistul Matei Martin. 

„Gladiatorul II” este „o porcărie hollywoodiană totală”, afirmă un istoric/ VIDEO

Prezidenţiale2024/Ciucă, la Chişinău: Să facem totul ca partidele ce se constituie portavocea Moscovei în România să nu poată să intre în combinaţii politice