Baschet masculin: CSU Sibiu, revelația Ligii Naționale: trei victorii de prestigiu în doar două săptămâni

Vineri, pe teren propriu, CSU Sibiu s-a impus în faţa celor de la CSO Voluntari, cu scorul de 80-75 (41-41), la capătul unui meci controlat în marea majoritate.

A fost a treia victorie în faţa unei adversare de calibru, după cele şi mai răsunătoare din etapele trecute în această lună: în 16 martie, tot pe teren propriu, cu campioana U BT Cluj, scor 88-83, respectiv în 23 martie, în deplasare, cu CSM Oradea, scor 81-80.

Înaintea acestor trei succese răsunătoare, sibienii se aflau pe locul 13, acum au urcat două locuri, având 35 de puncte. La vârful clasamentului, CSM Oradea conduce înaintea etapei a XXV-a, cu 45 puncte, urmată de CS Vâlcea, U BT Cluj şi CSO Voluntari, cu câte 43, ultima având jucat deja meciul din această rundă.

În etapa următoare, CSU Sibiu joacă în deplasare cu FC Argeş, în 5 aprilie.

Sursa: www.stiripesurse.ro

Donald Trump provoacă rumoare în SUA: A grațiat miliardarul care a dat ‘țeapa secolului’

Daniel Tschofenig câștigă primul Glob de Cristal la sărituri cu schiurile, în ziua în care împlinește 23 de ani