Vicecampioana CSM Oradea a învins marţi, în deplasare, formaţia Dinamo Bucureşti, scor 78-72 (39-35), în meci contând pentru etapa a XXIX-a, penultima, din sezonul regulat al Ligii Naţionale.
Principalii marcatori ai partidei au fost Stark, Bobrov şi Kewis, cu câte 18 puncte, pentru Dinamo, respectiv Nzekwesi 17, Sy 17, Nicolescu 12, pentru CSM Oradea.
A fost ultimul meci pentru CSM Oradea în sezonul regulat, având în vedere că în ultima etapă va ”sta”.
Vicecampioana rămâne lider, cu 51 puncte, urmată de Dinamo Bucureşti 46 şi CSO Voluntari 44.
Tot marţi, în runda a 29-a s-au mai jucat meciurile dintre CSM Târgu Jiu – CSM Ploieşti 68-83, CSU Sibiu – CSO Voluntari 85-64, SCMU Craiova – Rapid Bucureşti 97-93, iar în derulare este CSM Târgu Mureş – CSM Corona Braşov . Ultimele două partide vor avea loc miercuri, între SCM Timişoara – FC Argeş Piteşti şi Steaua Bucureşti – CS Vâlcea.
Urmează restanţa din etapa a XXVIII-a, între CSO Voluntari – FC Argeş Piteşti, iar apoi, în 18 aprilie, disputele din ultima etapă a sezonului regulat, care vor stabili echipele calificate în play-off.
Din această fază intră în luptă şi campioana U BT Cluj, pe prima poziţie, dar fără avantajul terenului propriu pe toată durata play-off-ului, conform deciziei FRB, cu acordul celorlalte cluburi.



