in ,

Băsescu: Mai devreme sau mai târziu, Europa va relua discuţiile cu Federaţia Rusă

Băsescu: Mai devreme sau mai târziu, Europa va relua discuţiile cu Federaţia Rusă

Fostul preşedinte al României Traian Băsescu este de părere că, ”mai devreme sau mai târziu”, Europa va relua discuţiile cu Federaţia Rusă, ”pentru că sunt aici, în Europa”.

“Mai devreme sau mai târziu, Europa va relua discuţiile cu Federaţia Rusă, pentru că sunt aici, în Europa. Şi probabil se va găsi şi un modus vivendi de a ne suporta unii pe alţii”, a declarat Traian Băsescu, miercuri seară, la TVR Info.

Întrebat care este rolul României în acest peisaj al negocierilor, Băsescu a spus că România nu are un rol.

“Nu, nu are rol. Uite, în consolidarea Flancului Estic ne-am găsit un rol. Ne mai putem găsi rol în menţinerea bunelor relaţii cu Statele Unite, ne putem duce oricând în Orientul Mijlociu şi vă spun din experienţă asta, ne putem duce oricând în Africa. Dacă ne propunem lucrurile astea, totul este să ne propunem să avem un rol undeva şi să probăm că putem să rezolvăm probleme. Şi România chiar ar putea, cu o condiţie, să vrea”, a declarat Traian Băsescu.

Zeci de state au impus sancţiuni Rusiei după declanşarea conflictului din Ucraina, iar relaţiile diplomatice cu Federaţia Rusă sunt îngheţate pentru cele mai multe ţări.

viewscnt

What do you think?

50 Points
Upvote Downvote

Written by

UPDATE- Universitatea Craiova a câştigat Cupa României, după ce a învins Universitatea Cluj la loviturile de departajare, scor 6-5

UPDATE- Universitatea Craiova a câştigat Cupa României, după ce a învins Universitatea Cluj la loviturile de departajare, scor 6-5

Horaţiu Moldovan: Noua platformă informatică a CNAS va avea portofelul digital al pacientului / Pacientul va regăsi acolo, din vară, toate documentele medicale, biletele de trimitere, reţete

Horaţiu Moldovan: Noua platformă informatică a CNAS va avea portofelul digital al pacientului / Pacientul va regăsi acolo, din vară, toate documentele medicale, biletele de trimitere, reţete