Sergentul major Denis Habic a văzut că locuinţa a fost cuprinsă de incendiu, a oprit maşina, iar după ce a sunat la 112, a intrat fără ezitare în interior.
Acolo a găsit victima în stare de inconştienţă şi a scos-o afară, apoi a început manevrele de resuscitare.
„Victima, un bărbat de 89 ani, a fost preluată de echipajul SMURD şi ulterior de echipajul de la Serviciul de Ambulanţă Judeţean, continuând-se manevrele de resuscitare. Din fericire, bărbatul a răspuns manevrelor de resuscitare. Acesta a fost transportat de echipajul SAJ la Unitatea de Primiri Urgenţe Piatra-Neamţ”, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Neamţ, Irina Popa.
Colegii lui Denis Habic au reuşit să stingă incendiul înainte ca focul să se extindă la o locuinţă învecinată.
Cauza probabilă de producere a incendiului a fost coşul de fum neprotejat termic faţă de materialele combustibile.