Bayer, obligată să plătească 2,1 miliarde de dolari într-un proces legat de erbicidul Roundup în statul Georgia, SUA

Un juriu din statul american Georgia a decis ca Bayer să plătească aproximativ 2,1 miliarde de dolari unui reclamant care a susţinut că erbicidul Roundup, produs de companie, i-a provocat cancer, au anunţat vineri seară firmele de avocatură care reprezintă reclamantul, transmite Reuters.

Verdictul reprezintă una dintre cele mai mari despăgubiri acordate într-un caz legat de Roundup şi constituie un nou eşec pentru gigantul german din domeniul farmaceutic şi biotehnologic, unul dintre cei mai mari producători de seminţe şi pesticide din lume.

Bayer a anunţat sâmbătă că va face apel.

Compania a plătit deja aproximativ 10 miliarde de dolari pentru a încheia litigii legate de glyphosat, substanţa activă din Roundup, despre care reclamanţii susţin că ar provoca cancer. Alte peste 60.000 de procese sunt încă în desfăşurare, iar Bayer a alocat 5,9 miliarde de dolari pentru posibile cheltuieli legale viitoare.

Grupul german a dobândit produsul Roundup în urma achiziţiei companiei americane Monsanto în 2018, într-o tranzacţie de 63 de miliarde de dolari.

Verdictul din Georgia include 65 de milioane de dolari despăgubiri compensatorii şi 2 miliarde de dolari daune punitive, potrivit unei declaraţii transmise agenţiei Reuters de firmele de avocatură Arnold & Itkin LLP şi Kline & Specter PC, care îl reprezintă pe reclamant.

Bayer a declarat, într-un comunicat, că nu este de acord cu verdictul juriului, întrucât acesta contrazice ”greutatea covârşitoare a dovezilor ştiinţifice” şi consensul organismelor de reglementare şi al evaluărilor ştiinţifice din întreaga lume.

”Credem că avem argumente solide în apel pentru a anula acest verdict şi pentru a elimina sau reduce daunele excesive şi neconstituţionale,” a precizat compania.

Bayer a mai spus că, în cazurile în care s-au pronunţat hotărâri definitive, despăgubirile au fost reduse în medie cu 90% faţă de sumele stabilite iniţial de juriu.

La începutul acestei luni, Bayer a informat membrii Congresului american că ar putea înceta vânzarea erbicidului Roundup în SUA dacă nu sunt întărite măsurile legale de protecţie împotriva proceselor privind răspunderea pentru produse, potrivit unui analist financiar şi unei persoane apropiate situaţiei, citate de Reuters.

 

Spania este afectată de furtuni şi inundaţii

VIDEO Fenomen straniu deasupra Vietnamului: două OZN-uri surprinse în mijlocul unei furtuni